RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI,  15 noiembrie 2021

Oficial. ”Prof”, ”selfie”, ”fakenews” sunt noi cuvinte în limba română. De câte ori, în vorbirea curentă, în loc de profesor nu ați spus ”profu”? Cum am asimilat de repede în era rețelelor sociale informatice denumirea de ”fakenews” și am renunțat la ”știre falsă”.  Ca orice limba vorbită pe acest pământ, și limba română este un organism viu care se modifică de la o etapă istorică la alta. Luni, specialiștii de la Institutul Lingvistic ”Iorgu Iordan – AI. Rosetti al Academiei Române au anunțat că ediția din acest an a Dicționarului Ortografic, ortoepic și morfologic va conține un update al limbii române care constă în 3800 de cuvinte noi. În noul dicționar vom regăsi cuvinte intrate deja în vocabularul urban precum „like”, „fresh”, „deal”, „trend”, „brother”, „gay”, „hacker”, „dealer”, „audiobook”, „jacuzzi” sau „training”. De asemenea, în noua ediție apar şi termeni media, precum „breaking news”, „news alert” sau „fakenews”. Pandemia a introdus în limba română cuvinte ca ”booster”, ”secvențiere” sau ”coronavirus”. Lingviștii atenționează însă că, de exemplu, la cuvântul ”coronavirus” pluralul nu este ”coronaviruși”, ci ”coronavirusuri”.

MARȚI, 16 noiembrie 2021

Miss Holocaust Supraviețuitoare 2021 s-a născut în România. Interesantă inițiativa Israelului de a organiza un concurs de frumusețe feminină în care candidatele sunt supraviețuitoare ale Holocaustului. Organizatorii concursului spun că acesta conferă farmec şi respect unui număr din ce în ce mai mic de femei evreice supraviețuitoare cărora le-a fost furată tinerețea în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar care şi-au clădit vieți noi în Israel. Unele voci însă critică acest concurs pentru că ar afecta amintirea celor 6 milioane de evrei uciși de naziști. Ce este surprinzător este că deși au trecut 80 de ani de la atrocitățile făcute de Germania nazistă în lagărele de concentrare, și astăzi se mai găsesc candidate pentru concursul inedit de miss. Așa se face că zece concurente – cu vârste cuprinse între 79 şi 90 de ani – au defilat marți pe podium într-un muzeu din orașul Haifa, coafate, machiate şi îmbrăcate elegant. Anul acesta câștigătoarea concursului de frumusețe (foto) a fost doamna Salina Steinfeld, o străbunică în vârstă de 86 de ani. Ea a suferit de pe urma prigoanei naziste în România unde s-a născut în anul 1935. A părăsit țara natală în anul 1948 pentru a se stabili în Israel.

 MIERCURI, 17 noiembrie 2021

Date Oficiale. România vaccinată pe jumătate. Nu se știe încă ce procent are imunizarea la chiuvetă. Dacă se poate accepta că patru-cinci milioane de români au părăsit țara, asta înseamnă că anunțul de miercuri de pe vaccinare-covid.gov.ro înseamnă că circa jumătate din români au trecut prin procesul de imunizare la COVID-19. Autoritățile au anunțat că șapte milioane de cetățeni români sunt vaccinați cu schema completă.  Statistica completă raportează că de la debutul campaniei de vaccinare anti-Covid, pe 27 decembrie 2020, au fost vaccinate cu prima doză 7.534.684 de persoane, 7.018.127 cu schemă completă și 1.247.765 cu doza trei. Deocamdată nu există nici o cifră care să indice cât de răspândit este fenomenul vaccinării false, așa numita vaccinare ”la chiuvetă”. Tot ce se știe este că DNA a descoperit peste 2.000 de certificate de vaccinare falsificate în centrul deschis la Vama Petea, în județul Satu Mare ca urmare a unei percheziții recente în 13 locații de imunizare din județele Bihor și Satu Mare. Au fost efectuate 5 rețineri, între care asistente, registratori, o angajată DSP și o persoană care era intermediar. Procurorii spun că suspecții ar fi primit sume de bani cuprinse între 250 și 300 euro de la fiecare persoană ”servită la chiuvetă”.  La perchezițiile făcute în acest caz la locuințele celor vizați au fost găsite sume de bani totalizând 127.000 de euro, 75.000 de lei și 1.000 de lire sterline.

JOI, 18 noiembrie 2021

TestareA COVID-19 a elevilor lăsată pe mâna lui mămica și tăticu?  Când au intrat forțat în vacanță pe 25 octombrie, elevilor li s-a spus că pe 8 noiembrie când revin la școală vor avea la dispoziție testele pe bază de salivă. Nu a fost așa. La aproape două săptămâni de cursuri față în față, testele nu au ajuns încă în școli.  Și asta ar fi cea mai mică problemă. Inițial, s-a spus, testele vor fi făcute, în fiecare luni și joi, de către personal medical sau de cadrele didactice, special desemnate de școală. Lucrurile s-au complicat după ce sindicatele din educație au cerut ministrului Educației și Guvernului să nu-i implice în testare pentru că nu au competențe medicale și nu sunt protejați în fața coronavirusului. FSLI și Federația „Spiru Haret” susțin că profesorii nu au echipamente de protecție și se pot infecta atunci când fac testele, drept pentru care cer ca testarea să fie făcută de către personal calificat. Ei spun că niciun salariat din învățământul preuniversitar nu poate fi constrâns să realizeze testarea și probabil mulți profesori vor refuza. Joi seara,  după mai multe ezitări și consultații cu Ministerul Sănătății, ministrul Educației a anunțat oficial că testele pe bază de salivă pentru depistarea infecției cu Covid le vor putea fi administrate copiilor atât la școală, cât și acasă, de către părinți. După care ministerul s-a spălat bine-bine pe mâini pe acest subiect. Prin ordin de ministru al Educației, decizia finală privitor la cine face testele a fost pasată la Consiliile de Administrație din fiecare școală sau grădiniță. Din acest moment pe testarea elevilor în școli se lasă ceața groasă, pentru că, se știe, câte școli atâtea obiceiuri. Puține școli au cadre medicale arondate, în altele dascălii nici nu vor să audă că s-ar putea ocupa de testarea copiilor și, dacă să zicem că s-ar face testarea la școli înainte de prima oră de curs procesul ar dura prea mult și s-ar compromite procesul de învățământ. Așa că e aproape sigur că majoritatea școlilor vor opta pentru testarea elevilor acasă, la mama și tata. Se ridică însă imediat alte întrebări. Câți dintre părinți sunt dispuși să-și testeze real copiii? Ce motivare ar avea părinții protestatari să-și deconspire copilul dacă e asimptomatic?  Cât de disciplinați sunt părinții să livreze exact la timp testele fără să uite, sau să le piardă? Oricum, strategia autorităților scârțâie cam tare. De exemplu, ea explică ce urmează după o testare pozitivă, adică după ce se identifică virusul Sars-Cov2 la un elev. ”În cazul în care testul iese pozitiv, profesorul sau medicul trebuie să urmeze trei pași: anunță imediat părinții/reprezentantul legal al elevului, apoi îl izolează pe elevul respectiv într-un spațiu special amenajat și îl monitorizează. Ulterior, medicul sau persoana desemnată cu testarea va solicita Direcțiilor sanitare de sănătate publică efectuarea unui test RT-PCR. Pentru aceasta este nevoie de acordul scris al părintelui sau tutorelui legal”. În practică, teoria asta e de neaplicat. Nu există medic sau persoană desemnată în școli pentru testare. Mulți părinți nu își dau acordul scris. Dacă, să zicem că se găsesc 200 de elevi infectați care ar putea fi spațiul special amenajat pentru izolarea lor?  Ce resurse au și cât de repede se vor mișca Direcțiile sanitare ca să testeze RT-PCR sute poate mii de elevi pe săptămână? Întrebări fără răspuns! Așa că,  dacă testarea elevilor în școli va deveni un nou eșec, asta e!, se va merge și pe mai departe pe noroc. Ce mai contează că s-au aruncat în vânt banii pentru șaptezeci de milioane de teste COVID?

VINERI, 19 noiembrie 2021

Politica pe Dâmbovița. Încurajarea cu pantalonii-n vine a poștașului. PNLexit de la marile bugete?  Liniște popor, se negociază! PSD, PNL și UDMR caută triplul ștecher politic prin care s-ar putea conecta toate în priza guvernării. Conjunctura însă livrează o situație de tip daună totală pentru liberali. Partidul domnului Cîțu vede în fiecare zi de negociere cu PSD că, pas cu pas, este împins de pe poziția de stăpân în cea de aprod în Palatul Victoria. Asta face, automat, ca negocierile să devină simple vorbe în dodii, ca un fel de parodie savuroasă. Ceva între  Benny Hill și Mister Been cu scenariul scris de Caragiale. Se poate râde cu ținere de burtă de imbecilitatea temelor de discuție, de prostirea-n față lansată în ofertele și contra-ofertele pe funcții, pe bani și pe influență, sau de discursurile optimiste ținute cu ochii vineți și coastele moi după păruielile din spatele ușilor închise. Atât de mare e frustrarea încât devine imposibil de păstrat aparențele. Vineri șeful UDMR a izbucnit atunci când PNL a râvnit la Ministerul Dezvoltării care acum e păstorit de un udemerist. Că a izbucnit nervos e de înțeles. A rămas neclar și imposibil de tradus mesajul său de protest. ”Un singur lucru nu va fi posibil, UDMR să fie de decor, să stăm noi cu pantalonii dați jos până la genunchi și să așteptăm, zâmbind, poștașul în fiecare lună (…)” a declarat furios domnul Kelemen Hunor. Cine e poștașul așteptat de domnul Kelemen în expunere indecentă va rămâne un mister. Absolut fără nici o legătură, șeful liberal a declarat vineri că partidul trebuie să adopte ”poziții de forță” în negocieri, pentru că altfel PNL rămâne mofluz, PSD și UDMR luându-i toate pușculițele. De unde însă forță? Domnul șef de la PSD, Marcel Ciolacu, a marcat imediat spunând că dacă UDMR pleacă din schemă, ia și PSD-ul cu el în opoziție. Desemnat premier din partea PNL, domnul general Ciucă gestionează greu plutonul indisciplinat al celor trei partide. Ca niciodată în cariera lui militară, trebuie să comande o divizie care are  dublă comandă, din care cea mai tare nu e cea a domniei sale. Sub nici o formă domnul Ciucă nu poate face instrucție cu miniștri PSD pentru că se supără domnul Marcel. Paradoxal, nici cu miniștri PNL nu se poate ieși la instrucție pentru că se supără domnul Florin. Ca să nu mai vorbim de domnul Kelemen care, enervat deja, ține cu dinții de pantaloni să nu cadă. Cu mare greutate, spre finalul săptămânii, partidele s-au înțeles pe o formulă de împărțire a ministerelor și a numărului lor funcție de cine preia primul rotativa pe funcția de premier. La negocierile dure care au avut loc liberalii nu au reușit să obțină niciun minister cu bani – Dezvoltarea sau Transporturilor – așa cum își doreau. În plus, au cedat și ministerul Finanțelor. Șeful PSD a spus că până joi, săptămâna viitoare, România va avea un nou guvern instalat. Președintele Iohannis a convocat luni partidele la discuții. Cu toate acestea, foarte mulți români rămân și pe mai departe sceptici spunând că până nu văd nu vor crede că există suficientă încredere între PNL și PSD astfel încât măcar până la investirea noului guvern în Parlament să fie consens. Deocamdată, de la negocieri răzbat până afară țipete!

SÂMBĂTĂ, 20 noiembrie 2021

Gastronomie de groază. Comisia Europeană a autorizat lăcustele călătoare ca aliment în țările UE. Pentru români e aproape imposibil să asocieze imaginea acestor insecte cu cea a unui prânz delicios. Insectele arată înfiorător, ceva de genul Alien, dacă știți filmul. Mulți concetățeni tradiționaliști, ar putea critica UE că, după ce ne-a sensibilizat pe tema minorităților sexuale, acum ne sugerează gastronomia cu insecte. Dar, până la urmă, ce este cu aceste lăcuste călătoare? Această insectă este considerată hrană inovativă (novel food) și poate fi comercializată și consumată sub trei forme: congelată și uscată (fără aripi și picioare) sau sub formă de pudră. Comisia Europeană a transmis că această autorizație vine în urma unei evaluări științifice riguroase făcute de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), care a concluzionat că lăcusta migratoare este sigură pentru utilizările în alimentație. Specialiști în studiul insectelor spun că această sursă de hrană este foarte hrănitoare, mai bună decât carnea de pui. Lăcusta călătoare (substanță uscată) are o concentrație ridicată de proteine cuprinsă între 50 și 71%, grăsimi între 7-20%, fibre 14-17% și cenuși 3.3%. De asemenea, valoarea calorică poate varia în funcție de dieta lăcustelor și concentrația grăsimilor între 200-500 kcal la 100g. Prin comparație, pieptul de pui, în stare umedă, are o concentrație de proteine de 23%, grăsime între 1-3%, cenuși 1,5%. Și un aport energetic de 165 de Kcal la 100g. Cu toate aceste calități, este greu de crezut că vom vedea prea curând la piață țărani români care să strige în gura mare: ”Lăcuste, lăcuste călătoare avem! Proaspete, fără E-uri și coloranți! Se topesc în gură!” Vezi să nu!

DUMINICĂ, 21 noiembrie 2021

Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu, le-a transmis credincioșilor din eparhie să respecte sfaturile medicilor şi măsurile de protecție sanitară. Arhiepiscopul Irineu a amintit de îndemnul Sfintei Scripturi potrivit căruia „Doctorului dă-i cinstirea ce i se cuvine, căci şi pe el Domnul l-a făcut” şi, totodată, să fie conștienți că „de la Cel Preaînalt vine tămăduirea”.

 

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *