Robotică și Inginerie Medicală pe lista noilor specializări, la UPET
Universitatea din Petroșani (UPET) intensifică eforturile de recrutare și anunță planuri ambițioase pentru anul universitar viitor. Instituția mizează pe o ofertă educațională adaptată cerințelor actuale de pe piața muncii și pe facilitățile moderne oferite studenților.
Campania de promovare și deschiderea internațională
Rectorul Universității din Petroșani, Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai, a anunțat finalizarea unei ample campanii de promovare desfășurată în liceele din județ și din regiunile limitrofe. Strategia de atragere a candidaților include atât prezența directă în unitățile de învățământ, cât și o vizibilitate sporită în mass-media.
„În săptămânile trecute a avut loc o ultimă rundă de promovare a universității în liceele din județ și din județele învecinate. Continuăm, de asemenea, prin mass-media să promovăm programele de studiu, specializările noastre și avantajele de care beneficiază un student care vine la Petroșani: posibilitatea de a studia într-o universitate europeană, oportunitățile oferite prin programul Erasmus+, condițiile bune de cazare în cămine, masa caldă la cantină și așa mai departe”, a declarat rectorul.
UPET își extinde orizontul și peste granițe. La începutul lunii iunie, reprezentanții instituției vor participa la târguri educaționale în Republica Moldova, în încercarea de a atrage tineri din afara țării.
Specializări noi: Robotică și Inginerie Medicală
Elementul central al strategiei de dezvoltare îl reprezintă actualizarea portofoliului de cursuri. Universitatea face demersuri pentru acreditarea unor domenii de viitor, precum Robotica sau Ingineria Medicală.
Universitatea din Petroșani își adaptează constant structura academică și propune direcții de studiu moderne, care răspund direct cerințelor de pe piața muncii.
Printre prioritățile actuale se numără specializarea în Robotică, domeniu pentru care instituția depune eforturi susținute în vederea acreditării până în această toamnă. O altă noutate semnificativă este introducerea Ingineriei Medicale, o disciplină inovatoare care se situează la intersecția dintre tehnologia de vârf și medicină.
În plus, oferta se diversifică prin programe precum Educație Fizică și Sport, destinat tinerilor care vizează o carieră în performanța sportivă sau antrenorat. Totodată, UPET răspunde solicitărilor din sectorul privat prin specializarea Instalații pentru Construcții, un domeniu tehnic cu o căutare ridicată în industria actuală.
Rectorul a subliniat că procesul de modernizare presupune o selecție riguroasă.
„Analizăm atractivitatea acestora și, în funcție de cerere, vom decide ce programe pot înlocui specializările care nu mai performează la nivelul așteptărilor, având în vedere că numărul total de locuri rămâne același”, a mai precizat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul UPET.
Interes crescut și rezultate la Colegiul de Asistente
Reacțiile de la târgurile educaționale din Hunedoara, Deva, Bistrița și Târgu Jiu confirmă interesul elevilor pentru oferta UPET. Profesorii observă o receptivitate ridicată, fapt care validează potențialul academic al centrului universitar din Valea Jiului.
În paralel, activitatea la Colegiul de asistente medicale se desfășoară sub auspicii favorabile. Studenții se pregătesc acum pentru etapele de practică în spitalele din regiune.
„Avem o prezență foarte bună la cursuri, laboratoare și seminarii. Urmează perioada de practică în spitalele din Valea Jiului. Ne bucură acest lucru și sperăm ca rezultatele finale să fie pe măsură, astfel încât absolvenții să devină, după trei ani, asistenți medicali bine pregătiți, capabili să își îndeplinească responsabilitățile acolo unde se vor angaja”, a concluzionat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai.
Monika BACIU

