România, lider în UE la sumele alocate de stat salariilor propriilor angajaţi

România a rămas şi în 2019 lider în UE, pentru al treilea an consecutiv, la sumele alocate salariilor angajaţilor statului din veniturile strânse din taxe şi impozite de la populaţie şi firme, venituri care sunt printre cele mai reduse în rândul ţărilor membre. Statul român a urcat pe prima poziţie în 2017 şi s-a menţinut pe acelaşi loc şi în 2018, ca urmare a politicilor de creştere accelerată a veniturilor angajaţilor în sistemul public, dar şi din cauză că numărul acestora a crescut constant, indiferent de partidele aflate la guvernare, relevă date Profit.ro.

La nivelul UE, cheltuielile cu salariile au crescut în toate ţările, dar după o perioadă de consolidare a finanţelor publice.

Pe de altă parte, problema  României este accentuată şi de faptul că se situează pe penultimul loc în UE la venituri colectate la buget ca pondere în PIB.

Sumele plătite angajaţilor din administraţia centrală, dar şi celor din administraţia locală, au reprezentat anul trecut 35,44% din veniturile statului român, în urcare de la 34,22% în 2018.

Iar asta în condiţiile în care şi veniturile au crescut, relevă ultimele date, analizate de Profit.ro.

Ponderea în PIB a cheltuielilor cu salariile angajaţilor din sectorul public s-a situat anul trecut la 11,2%, cu puţin peste media UE de 10,1%.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *