România lipseşte din cataloagele şi panourile Târgului de turism de la Londra

România nu este prezentă alături de celelalte ţări nici în catalogul World Travel Market, Târgul de turism de la Londra, şi nici pe panourile din târg, deşi a achitat aproape un sfert de milion de euro pentru un stand, plătind însă factura foarte târziu. Agenţiile româneşti prezente la standul României reclamă că, din acest motiv, au ratat întâlniri importante, în condiţiile în care mulţi dintre partenerii străini au crezut că România nici nu este prezentă la expoziţie, nevăzând-o menţionată, transmite Profit.ro.

„Luni am ratat o întâlnire importantă pentru că România nu figurează nici în catalogul expoziţiei şi pe niciun panou din târg. Anul trecut, în catalog era şi România, şi toate agenţiile din ţara noastră prezente la târg. Acum nu mai există”, a declarat pentru Profit.ro unul dintre expozanţi.

Un alt turoperator român susţine că Ministerul Turismului ar fi plătit costurile aferente prezenţei la târgul din Londra abia săptămâna trecută, când printurile şi panourile erau deja realizate. „Practic, plătind din vreme, celelalte ţări şi-au făcut întâlnirile cu mult timp înainte, dar noi nu am avut acces la sistemul lor online de meeting. Dacă am fi avut acces, am fi spus: «eu, agenţia X, sunt prezentă la standul României la nr. Y şi vă invit să ne vizitaţi şi să vă oferim etc. etc.» Cu trei zile înainte, când s-a plătit standul, întâlnirile reprezentanţilor celorlalte ţări erau deja aranjate. Un partener m-a sunat şi m-a întrebat: „Unde eşti, că nu văd România în catalog?”, iar altul nici măcar nu s-a mai obosit să mă sune când a constatat că nu suntem prezenţi pe listă. L-am sunat eu aseară la plecare şi mi-a zis: „Păi n-am mai venit, că n-am văzut acolo că e ţara ta”, a adăugat expozantul conform Profit.ro.

La prima vedere, suprafaţa amenajată de România la World Trade Market, care se desfăşoară în perioada 5-7 noiembrie la Londra, pare o construcţie ieftină şi făcută în grabă, dar nu a fost deloc aşa, pentru că standul României a costat mai mult de 200.000 de lire sterline, adică aproape un sfert de milion de euro, în aceşti bani fiind incluse costul de închiriere a spaţiului expoziţional de la organizatori şi construcţia standului, notează Profit.ro.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *