ACTUALITATEANALIZĂECONOMIESTUDIU

România, o țară a dezechilibrelor economice: județe cu piețe ale muncii active vs. zone în dificultate

O privire asupra hărții care arată ponderea salariaților în populația totală scoate la iveală imaginea unei Românii economic fragmentate. Discrepanțele dintre județe sunt evidente: în timp ce marile centre urbane atrag forță de muncă și investiții, multe regiuni rămân în urmă, cu piețe ale muncii fragile și perspective limitate.

Capitala domină economia națională, cu un procent de 34,5% salariați raportat la populația rezidentă și peste un milion de persoane încadrate în muncă. Bucureștiul își confirmă astfel statutul de principal pol de atracție economică, unde oportunitățile profesionale și investiționale sunt la cel mai înalt nivel.

Imediat după Capitală, județele Cluj și Timiș își consolidează poziția de lideri regionali. Cu 41,4%, respectiv 40,6% salariați din totalul populației, aceste județe se remarcă printr-un mix echilibrat între dezvoltarea universitară, industrii moderne și un sector IT în plină expansiune. De asemenea, Brașov (36,4%), Sibiu (36,9%) și Prahova (27,4%) completează tabloul regiunilor cu o economie diversificată și un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă.

Hunedoara, între trecut industrial și viitor incert

Județul Hunedoara apare pe hartă cu o pondere de 30,3% salariați în populația totală, adică 107.442 de persoane angajate. Este o poziție intermediară la nivel național, mai bună decât în multe zone din țară, dar vizibil sub nivelul marilor motoare economice.

Moștenirea industrială a județului – bazată pe minerit și siderurgie – continuă să influențeze negativ piața muncii, în ciuda eforturilor de reconversie profesională. Totuși, Hunedoara dispune de atuuri importante pentru redresare economică: patrimoniu turistic valoros (Castelul Corvinilor, Sarmizegetusa Regia), resurse naturale și o poziționare geografică avantajoasă. Direcții precum turismul sustenabil, energiile regenerabile, industria lemnului sau agricultura modernizată pot reprezenta soluții reale pentru relansarea economică.

Regiunile vulnerabile: Moldova, Oltenia și zone din Transilvania

La celălalt capăt al clasamentului, numeroase județe din Moldova, Oltenia și Transilvania prezintă procente îngrijorător de mici ale salariaților din populație: Vaslui (16%), Botoșani (15,7%) sau Mehedinți (20,4%). Aceste zone se confruntă cu un cumul de probleme: lipsa investițiilor, migrația masivă a forței de muncă, infrastructură precară și un sector privat insuficient dezvoltat.

Monika BACIU