România trece, în această noapte, la ora de vară, ora 3:00 devenind ora 4:00

România trece, în noaptea de 27  spre 28 martie, la ora de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00, astfel că 28 martie va fi cea mai scurtă zi din acest an. 

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Până în 1939, ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00. Din 1941, ora de vară nu s-a mai folosit, fiind reintrodusă în România abia în 1979. Până în 1996, ora de vară se introducea de la sfârşitul lunii martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 s-a trecut la ora de vară din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică din octombrie, potrivit Observatorului Astronomic.

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919.

În 2019, Parlamentul European a votat în favoarea renunţării la sistemul orei de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă, măsura urmând să fie aplicată din 2021, însă nu s-a ajuns la un acord.

 

Credit foto: Aleph News.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *