România, victorie şi calificare în grupele principale ale CE de handbal feminin

Sâmbătă s-au jucat cinci meciuri în grupele Campionatului European din Danemarca. România a obţinut prima victorie în grupa D, 28-24 cu Polonia, şi calificarea în grupele principale.

Rezultatele înregistrate sunt: grupa B – Cehia – Rusia 22-24, Spania – Suedia 23-23; grupa C – Olanda – Serbia 25-29; grupa D – România – Polonia 28-24, Germania – Norvegia 23-42. Meciul Olanda – Serbia a fost amânat de vineri, după ce a fost descoperit un caz pozitiv în lotul sârb.

După două etape, grupa D are lider Norvegia (4 puncte), urmată de România (2), Germania (2) şi Polonia (0). În primul meci al grupei, România a pierdut cu Germania, scor 19-22 (10-13).

În statisticile EHF de sâmbătă, Cristina Neagu a avut cea mai puternică aruncare la poartă, gol cu 129 km/oră, iar Nicoleta Dincă a avut cel mai rapid sprint pe contraatac (29 km/oră). Cristina Laslo a fost declarată jucătoarea meciului cu Polonia, cu 6 goluri din 7 aruncări (86% eficienţă) şi 4 pase decisive.

În ultima rundă a grupei D, luni, se vor disputa meciurile Germania – Polonia şi România – Norvegia (21.30), iar în grupa B, Spania – Cehia şi Rusia – Suedia. Succesul cu Polonia a adus tricolorelor calificarea în grupele principale, însă fără o victorie asupra Norvegiei, tricolorele vor avea 0 puncte în acea fază.

Duminică sunt programate partide în grupele A şi C, astfel: Serbia – Ungaria şi Croaţia – Olanda (C), respectiv Slovenia – Franţa şi Muntenegru – Danemarca (A).

Primele trei clasate vor continua în grupele principale, locurile 1-3 din grupele A şi B în grupa I, iar locurile 1-3 din grupele C şi D în grupa principală II, între 10-15 decembrie. Echipele se vor califica în grupele principale cu punctele acumulate în disputele cu celelalte adversare care ating această fază.

În 18 decembrie vor avea loc semifinalele şi meciul pentru clasarea finală pe locurile 5-6, iar finalele pentru medalii sunt programate în 20 decembrie.

Campioana europeană va obţine calificarea directă la CE2022, iar primele patru clasate vor fi, de asemenea, calificate la Campionatul Mondial 2021.

La ultima ediţie a Campionatului European, naţionala României s-a clasat pe locul 4, după 20-24 cu Olanda, în finala mică. Chiar înaintea acestei partide, căpitanul naţionalei tricolore, Cristina Neagu, a suferit o ruptură de ligamente în partida cu Ungaria, ratând lupta pentru medalii la CE.

Podiumul ediţiei din 2018, care a avut loc în Franţa, a fost ocupat, în ordine, de Franţa, Rusia şi Olanda.

Deţinătoarea recordului de titluri europene este Norvegia, cu 7 medalii de aur.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *