ACTUALITATEECONOMIE

Românii pot cumpăra din nou titluri de stat Tezaur. Dobânzi neimpozabile de până la 7,15%

Ministerul Finanțelor a lansat luni, 10 august, o nouă ediție a programului Tezaur, cu dobânzi anuale de până la 7,15%, iar veniturile obținute sunt neimpozabile.

Titlurile au maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi de 6,20%, 6,75%, respectiv 7,15% pe an. Valoarea nominală a unui titlu este de 1 leu.

Cei interesați le pot cumpăra până la 4 septembrie 2026, în funcție de modalitatea aleasă. Prin Ghișeul.ro, subscrierile se pot face până pe 2 septembrie, iar prin Trezoreria Statului până pe 4 septembrie. Titlurile sunt disponibile și prin Poșta Română, până pe 2 septembrie în mediul rural și până pe 3 septembrie în mediul urban.

Programul este destinat persoanelor fizice care au împlinit 18 ani la data subscrierii. Dobânda se plătește anual, iar titlurile pot fi transferate și răscumpărate în avans, în condițiile prevăzute în prospectul emisiunii.

Banii strânși prin această emisiune vor fi folosiți de Ministerul Finanțelor pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.