S-au ales cu dosare de cercetare penală pentru punerea în vânzare a unor produse contrafăcute

În data de 11.12.2019, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul I.P.J. Hunedoara au efectuat o acţiune de verificare a respectării reglementărilor legale din domeniul drepturilor de proprietate industrială şi a drepturilor de autor şi conexe.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au identificat un bărbat în vârstă de  62 de ani, din municipiul Hunedoara, care comercializa, într-o piaţă din municipiul Hunedoara,  15 produse de îmbrăcăminte ce purtau sigla unor mărcilor celebre. Întrucât prezentau suspiciunea de a fi contrafăcute, produsele au fost indisponibilizate, iar faţă de bărbat, poliţiştii vor  efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au identificat o tânără în vârstă de 29 de ani, care comercializa la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, situat în Petroşani, 24 de jucării (în valoare de aproximativ  2400 de lei – susceptibil de a fi contrafăcute).

Tot ieri, poliţiştii au identificat o femeie în vârstă de 37 de ani, care  comercializa în municipiul Petroşani, 17 jucării (susceptibil de a fi contrafăcute), iar în incinta unui complex comercial din municipiul Deva au identificat  un bărbat de 59 de ani, care comercializa 50 jucării (în valoare de aproximativ 5.000 de lei, purtând sigla unor mărci înregistrate, susceptibil de a fi contrafăcute).

Şi aceste produse, întrucât prezentau suspiciunea de a fi contrafăcute, au fost indisponibilizate, iar faţă de cei în cauză, poliţiştii vor efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *