S-au aprobat toate cererile pentru procurarea de dispozitive medicale

Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara a aprobat toate cererile pentru procurarea de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu aflate pe lista de așteptare până la data de 6 mai, inclusiv. Astfel, au fost emise un număr de 265 de decizii de aprobare pentru procurarea de dispozitive medicale, în valoare totală de 244.000 lei.

Pe categorii de dispozitive medicale au fost aprobate:

  • Proteze auditive – 97
  • Proteze de membre superioare și inferioare – 69
  • Orteze – 65
  • Proteze externe de sân cu accesorii – 13
  • Cristalin artificial – 11
  • Benzi pentru incontinență urinară – 10

După primirea deciziei, pentru procurarea dispozitivului medical, asiguratul sau unul dintre membrii de familie cu grad de rudenie I și II, soț/soție, o persoană împuternicită legal în acest sens de către asigurat, trebuie să se adreseze unuia dintre furnizorii menționați în lista atașată deciziei de aprobare transmisă de CAS Hunedoara, cu următoarele documente: decizia de aprobare și prescripția medicală.

Foarte important! Termenul de valabilitate al deciziei de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical este de 30 de zile calendaristice de la data emiterii acesteia de către CAS Hunedoara. De aceea, facem apel la toate persoanele care au primit deciziile să se prezinte în cel mai scurt timp la unul dintre furnizorii menționați pe spatele deciziei pentru a-și ridica dispozitivul medical aprobat.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.