S-au retras de pe piață peste 29.000 litri de vin falsificat

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a iniţiat acţiuni de verificare a calităţii şi conformităţii tuturor vinurilor existente pe piaţă, iar în urma controalelor au fost depistate unele loturi provenite din Bulgaria, care s-au dovedit a fi falsuri, în depozitele unor distribuitori din judeţele Buzău, Galaţi şi Neamţ.

”Rezultatele au confirmat prezenţa apei exogene şi a alcoolului de altă origine decât cel provenit din fermentaţia mustului de struguri (vin pichet) ceea ce reprezintă elementele infracţiunii de falsificare a vinurilor, conform Legii viei şi vinului 164/2015”, spun oficialii Ministerului Agriculturii.

În urma neconformităţii depistate, s-a retras de la comercializare o cantitate de 29.174 litri vin falsificat şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 80.000 lei.

În plus, a fost sesizată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în vederea aplicării legislaţiei fiscale, dar şi IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice,  în vederea efectuării  cercetărilor de specialitate, a informat marţi MADR.

De asemenea, în baza protocolului de cooperare şi a planului  comun  de acţiune între MADR şi ANAF pentru verificarea legalităţii desfăşurării activităţilor de producţie şi comercializare în domeniile produselor viticole, se monitorizează toate loturile de vin de masă provenite din Bulgaria.

Pentru identificarea unor eventuale  fraude, probele au fost trimise pentru efectuarea de analize izotopice, specifice identificării prezenţei apei exogene, respectiv a prezenţei alcoolului etilic de altă natură decât cel obţinut prin fermentarea naturală a strugurilor.

Probele au fost analizate de către Laboratorul de Spectrometrie de Masă, Cromatografie şi Fizica Ionilor din cadrul Institutului Naţional  de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare Cluj Napoca.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *