CJ Hunedoara propune demolarea a șase clădiri din incinta Spitalul Județean de Urgență din Deva. Cum se va reamaneja spațiul dezafectat

Consiliul Județean Hunedoara a început demersurile pentru extinderea serviciilor medicale la Spitalul Județean de Urgență din Deva prin înființarea unității de radioterapie. Astfel, în ședința ordinară de vineri, 26 iulie 2019, va fi supus dezbaterii și votului proiectul de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și Temei de proiectare pentru demolarea unui număr de 6 clădiri din incinta SJU Deva.

Proiectul vizează clădiri care se află într-o stare avansată de uzură și nu mai sunt utilizabile după cum urmează: clădire de birouri (285 mp), spălătorie (250 mp), magazie materiale (133 mp), magazie – atelier (291 mp), magazie centrală (315 mp) și clădirea „Oftalmologie” ORL (614 mp).

„Patru dintre aceste clădiri trebuie demolate în regim de urgență, eliberarea amplasamentului fiind necesară pentru construirea clădirii care va găzdui unitatea de radioterapie, investiția fiind asumată de Consiliul Județean Hunedoara în colaborare cu Ministerul Sănătății. În a doua etapă vor fi demolate magazia centrală și clădirea în care a funcționat secția de Oftalmologie, în locul lor urmând să fie amenajate spații verzi, conform prevederilor legale în vigoare”, a declarat Delia Băda, managerul SJU Deva.

„Unitatea de radioterapie este deosebit de binevenită pentru ceea ce înseamnă tratamentul pacienților care au nevoie de acest tratament. Ministerul Sănătății va oferi echipamentele necesare acestei activități medicale. Aceste investiții atestă preocuparea noastră constantă pentru îmbunătățirea continuă a serviciilor care vizează sănătatea populației”, a declarat Mircea Flaviu Bobora, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Valoarea estimată a costurilor de demolare a celor 6 imobile se ridică la 1,8 milioane de lei.

Reamintim că, CJ Hunedoara a adoptat, în ședința din data de 28 iunie 2019, o hotărâre privind aprobarea notei conceptuale și a temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Construire clădire pentru radioterapie”. Valoarea estimată a investiției este de 7,1 milioane de lei, suma fiind asigurată din bugetul administrației județene.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *