Un polițist a salvat viața unui om căzut pe carosabil. Prin aplicarea tehnicilor de prim-ajutor, a reușit să readucă omul la viață

Un polițist din cadrul Postului de Poliție Luncoiu de Jos a ajutat la salvarea vieții unui bărbat aflat în stare de inconștiență, prin aplicarea unor tehnici de prim-ajutor de bază

 

Ziua de 18 martie 2024 părea să fie una obișnuită pentru agentul principal de poliție MARIUS PĂDURARIU, din cadrul Postului de Poliție Luncoiu de Jos.

În dimineața acelei zile, m-am deplasat cu autospeciala din dotarea Postului de Poliție către Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, în vederea ridicării unor documente – își amintește polițistul.

În jurul orei 10:50, în timp ce mă deplasam pe Calea Zarandului, din municipiul Deva, la intersecția cu strada Mihai Viteazu, am observat un bărbat căzut pe partea carosabilă, iar în jurul acestuia se aflau mai multe persoane. Am pus deîndată în funcțiune girofarul și am blocat prima bandă de circulație, în vederea protejării bărbatului ce se afla pe partea carosabilă și am coborât pentru a mă asigura că acesta este în siguranță.

Odată ajuns lângă bărbat, am observat faptul că se afla în stare de inconștiență. Am întrebat persoanele aflate la fața locului dacă a văzut cineva ce s-a întâmplat deoarece, în acel moment, deși nu prezenta urme specifice, am suspectat că acesta a fost victima unui eveniment rutier. Mai multe persoane din apropiere și o alta ce se afla deja în convorbire telefonică cu un operator 112 mi-au spus că l-au văzut pe bărbat încercând să traverseze strada, dar la scurt timp s-a prăbușit pe carosabil, fără a fi implicat în vreun eveniment rutier – continuă colegul nostru.

Încercând să comunic cu bărbatul căzut pe partea carosabilă, am observat că acesta nu respiră, fapt pentru care am procedat la efectuarea masajului cardiac – conform procedurilor învățate, recent, la cursul de prim-ajutor de bază susținut de colegii de la SMURD. La scurt timp de la începerea masajului cardiac, acesta a tresărit puternic și a început a încercat să tragă aer în piept. Din gesticulațiile acestuia mi-am dat seama că nu poate respira și l-am tras de bărbie pentru a-i elibera căile respiratorii. Imediat, bărbatul a început să respire într-un mod alert și a început să vomite, motiv pentru care l-am întors pe partea stângă pentru a nu se îneca. L-am ținut în acea poziție până când a sosit la fața locului un echipaj SMURD, care a preluat bărbatul în stare de semiconștiență. În continuare, i-am ajutat pe colegii din echipajul SMURD sosiți la fața locului în vederea identificării persoanei în cauză (am găsit asupra bărbatului o copie a unui act de identitate, din care rezulta că acesta este în vârstă de 51 ani, din județul Iași) – își încheie agentul de poliție „raportul”.

Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni. De această dată, acel om care a ajutat la salvarea unei vieți a fost Marius. Mâine, poate fi oricare alt coleg. Suntem mândri de tine, Marius!

 

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *