Șapte avocați ai Baroului Hunedoara s-au alăturat proiectului DAS Deva: Asistență juridică GRATUITĂ pentru persoanele vulnerabile!

Șapte avocați ai Baroului Hunedoara s-au alăturat, până acum, proiectului inițiat de Direcția de Asistență Socială Deva, prin care persoanele defavorizate aflate în evidența DAS beneficiază, GRATUIT, de asistență juridică ORIENTATIVĂ, în baza unei convenții de colaborare încheiată între cele două instituții.

Convenția a fost aprobată de Consiliul Local Deva prin Hotărârea nr. 324/2021 și are ca obiect acordarea, gratuită, de asistență juridică orientativă persoanelor vulnerabile care se află în evidența DAS Deva, dar și persoanelor care vor intra în atenția instituției, ca urmare a autosesizării ori a sesizării altor instituții, de către avocați ai Baroului Hunedoara.

Potrivit HCL nr. 324/2021 – care poate fi consultată pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Hotărâri de Consiliu, șapte categorii de persoane beneficiază, gratuit, de asistență juridică orientativă acordată de către avocați ai Baroului Hunedoara, astfel:

– beneficiarii dreptului la ajutor social

– beneficiarii dreptului la alocaţie pentru susţinerea familiei

– beneficiarii dreptului la serviciile de cantină socială – Masa pe roți

– beneficiarii dreptului la serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice

– beneficiarii dreptului la serviciile de găzduire în Adăpostul de urgenţă pe timp de noapte Deva

– beneficiarii dreptului la indemnizaţie pentru persoană cu dizabilităţi (grad grav, cu însoţitor)

– persoanele vârstnice, beneficiare ale dreptului la serviciile “Clubului Seniorilor”

– alte persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate, care intră în atenţia DAS Deva, ca urmare a autosesizării sau a sesizării altor instituţii.

În esență, asistența juridică orientativă, cu titlu gratuit, constă în opinii și informații juridice, dar și îndrumare și consiliere juridică pentru promovarea de acțiuni la instanțele de judecată, pentru apărarea unor drepturi sau încheierea de contracte ori alte acte juridice.

Informații suplimentare cu privire la acordarea gratuită a asistenței juridice orientative se pot obține telefonic, la numărul 0755.878.371 (Biroul Asistență comunitară, Intervenție în situații de urgență, Prevenire marginalizare socială), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *