Şapte cetăţeni din Afganistan și Siria, ascunşi în două automarfare, depistaţi la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II şi Vărșand – judeţul Arad au depistat, ascunşi în două automarfare, șapte cetăţeni din Afganistan și Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 20.03.2021, în jurul orei 11.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, televizoare de la o societate din Turcia pentru o firmă din Danemarca.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi în compartimentul pentru marfă, doi cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Siria, în vârstă de 21, respectiv 22 de ani.

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetățean bulgar. Şoferul transporta borcane cu compot de fructe pe ruta Bulgaria-Cehia, iar în urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au fost descoperiţi, ascunşi în interiorul compartimentului de marfă, cinci cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.