Șapte copii au ajuns la spital, după un accident în care au fost implicate un microbuz de transport elevi şi un autoturism

Şapte copii cu vârste între 7 şi 8 ani au fost transportaţi la spital, în această dimineaţă, în urma unui accident rutier produs în Ghioroc, judeţul Arad, fiind implicate un microbuz de transport elevi şi un autoturism. În microbuz se aflau 12 copii, ei primind asistenţă psihologică întrucât s-au speriat în urma accidentului.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, un accident rutier s-a produs în centrul localităţii Ghioroc, la staţia de tramvai, fiind implicate un autoturism şi un microbuz de transport copii.

În microbuz se aflau 12 copii, care s-au speriat în urma accidentului.

Acolo au intervenit mai multe echipaje SMURD şi două de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, dar şi psihologul ISU. Intervenţia a fost condusă de către inspectorul şef al instituţiei.

Copiii au fost evaluaţi medical şi li s-a acordat asistenţă psihologică.

Ulterior, s-a luat decizia ca şapte dintre ei – patru băieţi şi trei fete, cu vârste între 7 şi 8 ani, să fie transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe, având traumatisme minore.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *