Scenariile în care se va desfășura activitatea în unitățile de învățământ din județ, începând de la 1 martie

UPDATE, 27.02.2021 – Toate unitățile de învățământ din municipiul Deva vor desfășura activități didactice conform scenariului 2 (scenariul galben) în intervalul 1 – 5 martie 2021

În urma asigurărilor conducerii societății Complexul Energetic Hunedoara SA, Sucursala Electrocentrale Deva – Termocentrala Mintia, referitoare la furnizarea agentului termic, implicit a apei calde de consum și a încălzirii în municipiul Deva, în perioada 1 – 5 martie 2021, toate unitățile de învățământ din municipiul Deva, vor desfășura activități didactice conform scenariului 2 (scenariul galben), stabilit în funcție de rata de incidență de la nivelul localității, în conformitate cu Ordinul Comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr. 3235/93/04.02.2021.
Reamintim că, în perioada 22.02.2021 – 26.02.2021, un număr de 11 unități de învățământ devene au asigurat desfășurarea activităților didactice în sistem online, în conformitate cu Ordinul Comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr.3235/93, art. 3, alin. 2, ca urmare comunicatului societății Complexul Energetic Hunedoara SA, Sucursala Electrocentrale Deva – Termocentrala Mintia, prin care anunța sistarea furnizării agentului termic în municipiul Deva.


Știrea inițială: Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivelul județului Hunedoara, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare localitate.
Prin urmare, începând cu data de 01 martie 2021, în conformitate cu Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara nr. 30/26.02.2021 și cu prevederile Ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr. 3235/93/04.02.2021, în județul Hunedoara, se înregistrează următoarea situație:

– 83 unități de învățământ vor începe activitatea didactică în Scenariul 1 (Scenariul verde). Acesta prevede participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie și este aplicat în cazurile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori;

– 94 de unități de învățământ vor derula cursuri conform Scenariului 2 (Scenariul galben). Acesta presupune participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie și participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu. Scenariul galben este aplicat în cazul în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori;

– 58 unități de învățământ, vor derula cursuri conform Scenariului 3 (Scenariul roșu). Acest scenariu presupune participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar și participarea zilnică, în sistem on-line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu. Scenariul roșu se aplică în cazurile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către Direcția de Sănătate Publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructură și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.
Un număr de 11 unități de învățământ devene, au solicitat Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara desfășurarea activităților în sistem online începând de luni, 22.02.2021, în conformitate cu Ordinul Comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr.3235/93, art. 3, alin. 2, ca urmare comunicatului societății Complexul Energetic Hunedoara SA, Sucursala Electrocentrale Deva-Termocentrala Mintia, care anunță sistarea furnizării agentului termic, implicit a apei calde de consum și a încălzirii în municipiul Deva.

Centralizarea datelor transmise din unitățile de învățământ după stabilirea scenariilor, a evidențiat un număr de 29275 elevi care vor participa la activitățile didactice ce implică prezența fizică în școală și un număr de 23719 elevi care vor continua să participe la activitățile didactice, zilnic, în sistem on-line. Dintre aceștia, un număr de 444 preșcolari și elevi au fost încadrați într-o grupă de risc și studiază on-line în urma recomandărilor medicilor curanți. De asemenea, în județ există și un număr de 58 de cadre didactice care continuă predarea on-line, ca urmare a recomandărilor medicilor de medicina muncii.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *