Se propune renunţarea la vaccinarea cu serul AstraZeneca, în România

Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a propus Ministerului Sănătăţii renunţarea la importuri de ser AstraZeneca, având în vedere numărul scăzut al persoanelor care vor să se imunizeze cu vaccinul produs de această companie.

„În cadrul şedinţei CNCAV pe care am avut-o în săptămâna precedentă, în unanimitate, s-a luat decizia de a propune Ministerului Sănătăţii să renunţăm la vaccinul de la compania AstraZeneca din ianuarie 2022, ţinând cont de faptul că este un număr foarte mic de persoane care se vaccinează cu acest tip de vaccin la nivel naţional, ţinând cont de faptul că flacoanele sunt multidoză, cu zece doze şi procentul de doze care sunt sacrificate este foarte mare. Şi atunci, din punct de vedere al cost eficienţei şi al managementului stocurilor, a fost propunerea pe care noi am adresat-o Ministerului Sănătăţii”, a anunţat preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.
În prezent, în la nivel naţional nu sunt doze disponibile de la compania AstraZeneca, România urmând a recepţiona o tranşă cu care să finalizeze schema de vaccinare a celor care au făcut o primă doză, a menţionat medicul.

Potrivit raportărilor CNCAV, în foarte multe zile nu s-a vaccinat nicio persoană cu serul AstraZeneca. Până acum, 852.031 persoane au fost vaccinate cu acest ser de la debutul campaniei de vaccinare.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *