Seară de astronomie şi muzică folk în Cetatea Deva

Sâmbătă, 10 august 2019, între orele 20:30 şi 22:30, în Cetatea Deva, pe Platforma Artilerie Vest vor fi amplasate  telescoape performante, cu ajutorul cărora vor putea fi observate planetele Jupiter şi Saturn, împreună cu sateliţii lor, precum şi satelitul Pământului – Luna.

Telescoapele  sunt oferite de Societatea Română pentru Astronomie Culturală Timişoara.

Participanţii la eveniment vor avea parte şi de o seară de muzică folk, invitați fiind cântăreţii locali consacraţi: Mihai Iovan, Daniel Mogoșan și Dan Toma.

Partea de observare a cerului are loc doar dacă condiţiile meteo sunt favorabile.

Evenimentul organizat de Societatea Română pentru Astronomie Culturală Timişoara în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva şi Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva  se adresează  atât turiştilor cât şi devenilor  pasionaţi de ştiinţa care studiază aştrii.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, Telecabina care facilitează accesul în Cetatea Deva va funcţiona până la ora 23:00.

Utilizarea telescoapelor şi intrarea la concertul de muzică folk sunt gratuite!

 

Compartiment Comunicare, Promovare Imagine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *