Senatorul Viorel Sălan, noul șef al Comisiei SIPA

Miercuri, în ședința reunită din plenul Parlamentului s-a modificat componența Comisiei  SIPA. La propunerea parlamentarilor PSD, senatorul social- democrat Viorel Sălan a fost primul nume vehiculat care ar fi potrivit pentru conducerea comisiei, înlăturându-l  de pe funcție pe senatorul PSD-Șerban Nicolae fostul șef până la acel moment,  al comisiei de anchetă privind arhiva SIPA. Proiectul de  hotărâre privind modificarea Comisiei a fost adoptat cu 212 voturi-pentru, 43- împotrivă și 4 abțineri.

SIPA este Serviciul Independent pentru Protecție și Anticorupție (SIPA), și a fost înființat în anul 1991, de Mircea Ionescu Quintus, la aceea vreme ministru de Justiție din guvernul Theodor Stolojan, având scopul de a urmări și controla infracțiunile cu implicații majore din penitenciare.

În 1997, sub mandatul ministrului Justitiei Valeriu Stoica, SIPA a trecut, tot printr-un ordin al ministrului, în subordinea directă a ministrului Justiției, care dorea ca acest serviciu secret să se ocupe și de protecția magistraților.

În 2004, din cauza scandalurilor din presă care arătau că la vârful SIPA au fost numiți foști lucrători ai securității, iar serviciul era suspectat că face poliție politică, SIPA s-a transformat în Direcția Generală de Protecție și Anticorupție (DGPA) și pentru prima dată această structură este obligată să prezinte rapoarte de activitate Parlamentului.

În 2006, la începutul anului, ministrul justiției Monica Macovei a desființat DGPA, pe motiv că a făcut abuzuri, iar ministerul nu are nevoie de un serviciu secret.

În iulie 2016, Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre pentru desigilarea Arhivei DGPA. Propunerea s-a lovit de rezistență din partea Uniunii Naționale a Judecătorilor din România

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *