Serviciile de sistem pentru CEH reglementate printr-un act normativ

Serviciile de sistem pentru Complexul Energetic Hunedoara au fost reglementate printr-un act normativ adoptat de Camera Deputaților. Astfel, societatea energetică va trebui să asigure până în anul 2020 servicii de sistem la o putere de 400 de MW.

“Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA este unul dintre operatorii economici din domeniul utilităţilor din portofoliul Ministerului Energiei şi unul dintre producătorii de energie electrică care cu o capacitate instalată de 1.225 MW asigură o cotă de circa 5% din totalul producţiei naţionale de energie electrică, fiind cel mai mare producător de energie electrică din partea de nord-vest a României. Necesitatea asigurării securităţii aprovizionării cu energie electrică produsă prin utilizarea cărbunelui energetic din Valea Jiului şi din alte surse din ţară, precum şi a creşterii nivelului de adecvenţă a Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN) au rezultat din studiul realizat de operatorul de transport şi sistem CNTEE Transelectrica SA, studiu intitulat Planificarea operaţională a funcţionării SEN în iarna 2016-2017”, arată documentul.

CEH are însă o serie de obligații de îndeplinit, precum cea de a a furniza servicii tehnologice de sistem de către Operatorul de transport şi sistem la o valoare a puterii electrice de cel puţin 400 MW, în condiţiile reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în vederea menţinerii nivelului de siguranţă a Sistemului Electroenergetic Naţional. Totodată, actul normativ adoptat prevede ca Transelectrica să stabilească lunar capacitatea necesară acestor servicii.

Transelectrica achiziționează serviciile de sistem tehnologice de la societățile producătoare de electricitate în baza unei proceduri reglementate de ANRE. Practic întreaga valoare a serviciilor de sistem achiziționate de la producători (cu excepția componenței de energie activă pentru acoperirea pierderilor în RET) este refacturată de Transelectrica SA furnizorilor de energie electrică licențiați de ANRE care beneficiază în final de aceste servicii.

 

Monika BACIU

Un comentariu la „Serviciile de sistem pentru CEH reglementate printr-un act normativ

  • 20 septembrie 2018 la 14:39
    Permalink

    Sa se faca investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.