Cercetători din întreaga lume se află la Petroșani

Cercetători din întreaga lume se află la Petroșani, acolo unde are loc cea de-a IX-a ediție a Simpozionului Internaţional Securitate şi Sănătate în Muncă – SESAM 2019. Evenimentul se desfășoară în contextul aniversării celor 70 de ani de activitate a  Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă.

Peste 100 de lucrări științifice vor fi prezentate în cadrul acestui simpozion, iar acestea se vor bucura de analiza și recenziile unui comitet științific de excepție, format din personalități recunoscute în domeniu. Organizatorii precizează de asemenea că lucrările științifice transmise în conformitate cu tematica simpozionului, acceptate şi prezentate în cadrul manifestării vor fi publicate cu acces deschis într-un volum al MATEC Web of Conferences, publicaţie indexată în baze de date internaţionale importante pentru comunitatea academică: Scopus, CPCI (ISI Web of Science – Clarivate Analytics), CAS, Compendex, DOAJ, EBSCO, Google Scholar, Inspec, ProQuest.

Simpozionul Internaţional se desfășoară sub auspiciile Ministerului Cercetării și Inovării, Academiei Oamenilor de Știință din România – AOSR şi Academiei de Științe Tehnice din România – ASTR. Simpozionul Internațional pentru Sănătate și Securitate în Muncă (SESAM), reprezintă deja un etalon al evenimentelor de acest fel din România.

Colaborator

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *