Sezonul de schi, inaugurat de un autoturism pe pârtie

Sezonul de schi din stațiunea montană Parâng a fost inaugurat cu un autoturism. Nici bine nu s-a așternut stratul de zăpadă, că un conducător auto a vrut să testeze starea pârtiei. A ales să coboare cu mașina fix pe pârtia de schi. Chiar dacă pârtiile încă nu sunt amenajate pentru a-i primi pe turiști, astfel de fapte pot fi pedepsite. O hotărâre a Consiliului Local Petroșani prevede că accesul pe pârtie al animalelor de companie sau al autoturismelor este strict interzis pe pârtiile de schi. În document sunt prevăzute și sancțiuni.

Regulamentul stabilește cadrul legal pentru promovarea regulilor generale privind conduita cabanierilor, a schiorilor și snowboarderilor pe domeniul schiabil Parâng, având ca scop principal prevenirea producerii accidentelor. În cuprinsul regulamentului sunt stabilite, pe lângă atribuțiile Serviciului Public Local Salvamont, și regulile de conduită ale practicanților de schi și snowboard, precum și ale persoanelor care practică activitatea de monitor de schi, snowboard și alte sporturi similare pe domeniul schiabil al Municipiului Petroșani. Totodată, sunt reglementate restricțiile instituite pentru prevenirea accidentelor montane pe domeniul schiabil, precum și contravențiile și sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării acestora.

În plus, drumul județean care duce spre zona turistică Parâng este închis în perioada sezonului de iarnă, printr-o hotărâre a Consiliului Județean Hunedoara. Instituția județeană administrează sectorul de drum.

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *