Vas ceramic antic sustras de pe un șantier arheologic, din zona Simeria

Polițiștii din Simeria fac cercetări pentru identificarea autorilor unui furt de vas ceramic antic, de pe un șantier arheologic deschis în zona comunei Rapoltul Mare.

„La data de 14 octombrie a.c., Poliţia Orașului Simeria a fost sesizată despre faptul că persoane necunoscute, în perioada 08-10 octombrie 2022, au pătruns în zona în care se efectuau săpături arheologice eferente realizării de lucrări de amenajare a drumului județean 107 A (pe raza satului Folt, comuna Rapoltul Mare), de unde ar fi sustras un vas ceramic antic, aflat în zona săpăturilor din situl arheologic.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de: efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absenţa certificatului de descărcare de sarcină arheologică şi furt calificat şi au demarat cercetări în vederea identificării autorilor şi a recuperării bunului sustras”, informează IPJ Hunedoara.

 

foto: arhivă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *