INTERVIU: Simion Codoba, hunedoreanul care și-a făcut casă eco de 120 mp în Franța și plătește doar 1 euro pe zi încălzirea

După mai bine de un deceniu de când pleca spre Franța, care avea să-i devină acasă, Simion Codoba se întoarce la Hunedoara prin povestea pe care ne-o oferă. O viață luată de la zero, într-o țară străină, a cărei limbă n-o cunoștea, dar unde și-a găsit dragostea și a întemeiat o familie. Povestea unui vis împlinit, în exclusivitate pentru cititorii REPLICA:

Simi, este mai bine de un deceniu de când ai plecat din România în Franța. Care a fost motivul acestei alegeri?

În 2005 am plecat de la Hunedoara la Cluj pentru facultate. Am studiat asistența socială, în prima promoție laică. Spun asta pentru că e important: acțiunile noastre, în calitate de asistenți sociali trebuie să rămănă în afara oricărei logici politice sau religioase. În al doilea an de studii am făcut cunoștință cu actuala mea soție, Marie. Ea făcea parte dintr-un grup de studenți ERASMUS. A studiat sociologia în Romania timp de un an. În acel an ne-am împrietenit și între noi s-a creat o legătură care ne-a permis să continuăm relația la distanță în timpul celui de-al treilea an de facultate, căci ea s-a întors în Franța. La finalul facultății, în vara lui 2008, mi-a propus să vin în Franța, să fac cunostință cu mediul ei de viață, sperând că o să îmi placă și că o să rămân acolo.

Cât de ușoară sau de dificilă a fost adaptarea ta într-o țară străină?

A fost destul de greu pentru mine pentru că nu știam un cuvant în franceza. Pe tot timpul școlii și la facultate am învațat engleza. Aici, în Franța, engleza nu îți servește, prea puțini oameni o vorbesc. M-am simtit puțin pierdut, desrădăcinat, departe de familie, de prieteni. Din cauză că nu vorbeam limba franceză nu puteam nici să lucrez în domeniul meu și a trebuit să îmi găsesc un loc de muncă la uzină. Nu e o dramă, pentru că e tot muncă, dar e un sacrificiu, pentru că nu am putut să exersez meseria pe care am ales-o și pentru care m-am pregătit.

Ce profesezi acum?

În momentul de față lucrez asistent social la protecția copilului. Intervin în anumite situații în care justiția consideră că un copil este în pericol acasă la părinți.

Unde e mai ușor să te angajezi, la bugetari sau în mediul privat?

Nu mi-am pus niciodată întrebarea în felul ăsta. Nu cred că cineva poate spune cu exactitate, pentru că sunt angajatori din mediul privat care au exigențe și așteptări foarte mari în comparație cu alți angajatori din același mediu. În orice caz, ca și în Romania, cine dorește să lucreze ca și funcționar, trebuie să se prezinte la un concurs profesional. De obicei acest concurs este foarte greu de trecut și este o piedică pentru mulți profesioniști.

Împreună cu soția ta, Marie, ați construit o minunată casă din paie și lut, ecologică. Nu e căsuța unuia dintre cei trei purceluși din poveste, pe care lupul o dărâmă la prima suflare, ci o casă foarte spațioasă, rezistentă și călduroasă, de 120 de metri pătrați. Cum, de ce ați optat pentru o astfel de casă?

Timp de mai mulți ani, ne-am mutat dintr-o parte în alta, în funcție de anumite cursuri sau locuri de muncă. Situația ne-a obligat să stăm în chirie. Am învățat câte ceva de fiecare dată când am stat într-o locuință. Și cel mai important lucru pe care l-am învațat, nu a fost „cum am vrea să fie casă noastră” ci „cum nu am vrea să fie”. Nu doream o casă rece, umedă, care să consume multă energie iarna și vara. În contextul încălzirii globale, crizei de energie, a fost destul de coerent pentru noi să ne întoarcem înspre o tehnologie veche precum lumea „casa din materiale naturale” produse local și puțin transformate. Ideea centrală a fost să ne construim o casă fără să ne ruinăm nici pentru construcție nici pentru folosință.

 

Care sunt pașii construirii unei case din paie, ecologică?

Casa din paie este un termen inpropriu pentru că, de fapt, este o casă din lemn, izolată cu baloți de paie. Etapele de construcție sunt identice unei case din lemn. Un lucru foarte important pe care mulți oameni il nesocotesc este faza de reflectie si proiectare. Foarte des, oamenii isi fac case prea mari pentru nevoile pe care le au si folosesc materiale nesănătoase și scumpe.

Noi am construit o structură din lemn cu distanță între panouri egală cu dimensiunea unui balot de paie. Deci, după ce structura a fost construită, am introdus baloții de paie între panouri și apoi i-am tencuit cu argila. Tencuiala se face bătrânește cu mâna și suprafețele nu sunt „perfecte”, dar au un aspect frumos. Avantajul argilei în fața unei tencuieli pe baza de ciment este că argila se adaptează în continu. La umezeală absoarbe umezeala și pe timp uscat eliberează umezeala. Acest lucru este un avantaj major, nu o sa vezi niciodată igrasie și mediul este foarte sănătos.

 

Ați optat pentru o firmă cu care să construiți casa sau ați construit-o în regie proprie?

Am făcut apel la persoane autorizate pentru fundație, structura din lemn, acoperiș, ferestre și electricitate. Sunt lucruri pe care noi nu știam să le facem și nici nu am fi avut timpul necesar.

Pe fondul scumpirilor din România, știu că reușiți să vă încălziți casa cu un euro pe zi. Cum e posibil?

Paiele constituie o izolație foarte bună și casa este orientata înspre sud. Pe partea de sud avem doua ferestre-porți cu o suprafață totală de 8 metri pătrați. Iarna, când e frig și bate soarele în ferestre, putem urca la 24 °C fără încălzire.

Ce le-ai recomanda românilor care se gândesc să se relocheze în Franța?

I-aș întreba „de ce?”. Pare o întrebare prostească dar nu este. Probabil ca nivelul de viață este puțin mai ridicat, insist puțin mai ridicat, nu cu mult. Viața este scumpă aici. Când vrei să o duci mai bine, trebuie să alergi tot timpul. Cu ce te alegi? Ai, probabil, o situație mai bună, dar pierzi esențialul – timpul petrecut cu prietenii și familia.

Ne poți face o comparații între salarii și prețuri? Ce costă foarte mult în Franța, în comparație cu România, ce e mult mai ieftin acolo, decât aici?

Un salariu minim în Franța este de 1.200 de euro. Daca ești singur și nu ai copii, te descurci, dar foarte greu. Nu îți permiți să faci un credit pentru o casă. Majoritatea persoanelor câștigă undeva între 1.500 și 2.500 de euro pe lună, dar în raport cu prețurile nu e mult. Ca idee, chiria poate varia între 400 și 1.000 de euro în afara aglomerațiilor urbane. Aș spune că dobânzile sunt mult mai mici în Franța. Noi am luat credit pentru casa la 1,6% pe o durata de 25 de ani.

Ce îți place cel mai mult acolo?

Lucrurile nu sunt lăsate la voia întâmplării, aproape totul este gândit și pregătit. Lucrurile nu sunt lăsate în paragină, vezi dimineața câte o camionetă care se oprește pe marginea drumului, iese un tip cu o lavetă și șterge praful pe un semn de circulație. Apoi își ia motocositoarea și taie iarba de pe marginea drumului.

Care sunt dificultățile pe care le-ai avut de depășit?

Sentimentul meu este că a trebuit să învăț totul de la început. Ca asistent social a trebuit să învăț limba, apoi legile, instituțiile fiecare la locul ei, mentalitatea la lucru. E ca și când m-am trezit într-o alta viața în care trebuie să reînvăț totul. Asta necesită multă energie și un fel de sacrificiu pentru că nu poți să investești pe toate planurile.

Ce îți displace în Franța?

E greu de spus. Lucrul care îmi displace e, într-un fel, produs de lucruri care îmi plac. Mă explic: nu îmi place agitația și viteza cu care se derulează viața. Suntem prea prinși cu munca. În același timp, îmi dau seama că tot ceea ce mă înconjoară și e frumos s-a facut prin muncă și prin oameni care au investit.

Care sunt provocările zilnice?

Provocarea mea este să mă trezesc dimineața, să mănânc cu soția și copiii înainte să plece la școală, să plec la lucru la 65 de kilometri distanța, să lucrez opt ore și să revin seara acasă la ora șase și jumate să îi recuperez pe copii de la școală și să mai pot să mă joc puțin cu ei înainte de a-i pune la somn, iar apoi să fac puțin curat, să fac de mâncare în timp ce soția împăturește hainele spălate. E o zi din viața mea…

Cât de des vii în România?

În general încerc să vin o dată pe an, dar de când a început pandemia a fost mai greu.

Cum se vede România, la fiecare nouă revenire în țară?

În ochii mei, România avansează foarte mult pe toate planurile. Este de fiecare dată tot mai frumoasă, spun lucrul acesta sincer. Cred, totuși, că și aici, ca și în Franța, sunt mulți oameni care simt că situația lor s-a înrăutățit. Din punct de vedere obiectiv nu știu unde se afla adevărul.

Cum se vede Hunedoara, la fiecare nouă revenire aici?

Hunedoara este orașul meu natal la care țin. Centrul orașului și chiar cartierele sunt curate și sunt multe lucruri care s-au făcut. Este totuși important să continuăm să avansăm.

Cum vede Marie, soția ta, care vorbește foarte bine românește, România și pe români?

Marie iubește România și își dorește să o cunoască și mai mult. Și-ar dori să poată vedea nordul și estul României, sunt regiuni unde nu a fost încă. Marie are un respect profund pentru români, chiar dacă, uneori, este uimită de anumite moduri de funcționare care i se par necoerente. Ultima dată când am venit în România, am venit de la Timișoara la Hunedoara pe autostradă și era aproape să rămânem în pană de benzină. A fost foarte uimită că nu sunt benzinării pe autostradă, ceea ce ar fi un câștig economic imens pentru țară.

Ce îi place cel mai mult, când reveniți acasă, la Hunedoara?

Marie preferă întâlnirea cu familia, cu prietenii, cu oamenii din România. Îi place foarte mult mâncarea, de asemenea, chiar dacă după câteva zile începe să sufere (mâncarea e, câteodată consistentă și grasă).

Te gândești ca, poate, la pensie, să te muți cu soția ta aici?

Nu. Nu mă mai încumet la o schimbare atât de importantă în viața noastră.

 

Ada BERARU

 

GALERIE FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.