Simona Halep nu va evolua la Roland Garros

Simona Halep, locul 3 WTA, nu va evolua la turneul de la Roland Garrod (30 mai – 13 iunie), din cauza accidentării suferite la turneul de la Roma, informează oktennis.it.

Locul ei pe tabloul principal va fi luat de jucătoarea italiană Jasmine Paolini, locul 91 WTA.

Halep a câştigat French Open în 2018 şi a mai disputat două finale, în 2014 şi 2017.

La revenirea în România, după ce a suferit o ruptură musculară la gamba stângă, la 12 mai, în meciul din primul tur al turneului de la Roma, disputat cu germana Angelique Kerber, Halep a declarat că şasele de ajuca la French Open sunt foarte mici şi că  obiectivul ei este să fie aptă pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, care vor avea loc din 23 iulie.
Este totuşi probabil ca Simona Halep să se refacă înaintea turneului de la Wimbledon (28 iunie-11 iulie), competiţie pe care a câştigat-o în 2019.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.