Simona Halep o are adversară pe Serena Williams în finală la Wimbledon

Simona Halep va urca în clasamentul WTA de pe locul 7 pe locul 4, după ce a ajuns pentru prima dată în finala turneului de la Wimbledon. Serena Williams a declarat, joi, că Simona Halep a jucat incredibil în semifinale cu Elina Svitolina, subliniind că mereu meciurile contra jucătoarei din Constanţa au fost dificile. Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7, s-a calificat pentru prima dată în finala turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-3, în 72 de minute, pe jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, numărul 8 mondial şi cap de serie numărul 8. Halep va juca a cincea finală de grand slam, a treia în acest an la un turneu şi cea cu numărul 36 din carieră (în total), la simplu. Jucătoarea română a câştigat un singur grand slam, la Roland Garros, anul trecut. Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7, a declarat, joi, că este foarte fericită pentru calificarea în finala turneului de la Wimbledon, subliniind că meciul cu Elina Svitolina nu a fost atât de uşor pe cât o arată scorul. Sportiva ucraineană Elina Svitolina a declarat, joi, că Simona Halep a jucat incredibil în semifinala de la Wimbledon, subliniind că este dezamăgită că nu a profitat de şansa ei, informează BBC. Simona Halep va juca finala, sâmbătă, de la ora 16.00, cu Serena Williams.

„E un sentiment grozav, mă simt foarte bine. Sunt fericită că am putut ajunge în finală. Nu a fost atât de uşor pe cât o arată scorul, am luptat din greu, Svitolina e o jucătoare dificilă, e mereu solicitant să joc împotriva ei. Am mai multă experienţă, sunt mai pozitivă pe teren, nu mai renunţ şi încerc mereu să fiu cea mai bună versiune a mea. Nu contează cine va fi adversara din finală, joc pe terenul central la Wimbledon în ultimul eci, asta contează”, a declarat Halep după meci la Eurosport.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *