Sindicatele din învăţământ anunţă, din nou, proteste

Trei sindicate din sistemul de educaţie, care reprezintă aproximativ 300.000 de salariaţi, anunţă că vor organiza miercuri, începând cu ora 11.00, un pichet în Piaţa Victoriei, pentru a „atrage atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă personalul didactic şi nedidactic din învăţământul preuniversitar şi superior” şi a situaţiei privind lipsa acută de personal nedidactic. La acţiunea la care şi-au anunţat participarea 500 de persoane vor participa şi angajaţi din palatele şi cluburile sportive şcolare, care vor protesta faţă de intenţia Ministerului Educaţiei de a transfera aceste instituţii, inclusiv resursa umană, în administrarea autorităţilor locale.

Angajaţi din sistemul de educaţie ies în stradă pentru a aminti Guvernului şi partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze încă de acum doi ani de prevederile legii salarizării unitare în sistemul bugetar.
„Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă personalul didactic şi nedidactic din învăţământul preuniversitar şi superior. (…) Reamintim reprezentanţilor Guvernului României şi partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. În plus, personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 şi H.G. nr. 569/2017”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de către organizatorii protestului,  Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater“.

La acţiunea care va avea loc începând cu ora 11.00, în Piaţa Victoriei, sunt aşteptaţi aproximativ 500 de membri de sindicat, dar şi angajaţi din palatele şi cluburile sportive şcolare, nemulţumiţi de intenţia Ministerului Educaţiei de a transfera aceste instituţii, inclusiv resursa umană, în administrarea autorităţilor locale.
Sindicaliştii din învăţământ atrag totodată atenţia asupra faptului că multe şcoli se confruntă „cu o lipsă acută de personal nedidactic”, subliniind că această categorie de personal nu beneficiază de sporurile pentru condiţiile de muncă, iar orele lucrate peste program, din cauza lipsei de personal, nu sunt plătite suplimentar, în timp ce acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă.
„Având în vedere specificul sistemului de învăţământ, se impune reglementarea salariilor de bază ale personalului nedidactic din învăţământ în anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, nu în anexa nr. VIII”, mai transmit sindicatele din sistem.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *