Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În data 02.02.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 79.600 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 33.200 mijloace de transport (dintre care 17.100 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 39.300 persoane cu 16.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 40.300 persoane cu 17.000 mijloace de transport.

Cele mai tranzitate frontiere au fost:

  • Frontiera cu Ungaria – aproximativ 28.100 de persoane şi 16.000 de mijloace de transport;
  • Frontiera aeriană – aproximativ 17.300 de persoane;
  • Frontiera cu Bulgaria – aproximativ 12.300 de persoane şi 8.500 de mijloace de transport;
  • Frontiera cu Moldova – aproximativ 14.600 de persoane şi 5.000 de mijloace de transport.

Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 42 fapte ilegale (21 infracţiuni şi 21 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 64.000 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 22.700 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 52 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea cetăţeni români din diferite motive legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *