SJA Hunedoara angajează asistent medical. Un post este vacant la Petroșani

Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale, de execuție, vacante, de asistent medical debutant, PL, cu studii medicale postliceale, specialitatea asistent medical generalist. Este vorba de câte un post  în cadrul stației centrale Deva și un post în cadrul substației Petroșani.

Candidații trebuie să aibă studii medii – diplomă de bacalaureat și certificat de radiotelefonist sau telefonist.

Concursul va avea loc în data de 3 iulie 2022, ora 09.00: proba scrisă/practică, iar în data de 15 iulie 2022, ora 09.00 este programată a avea loc proba interviu.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții, și anume să „aibă cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;  cunoaște limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea”, notează anunțul.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.