ACTUALITATE

Societate minieră, rămasă fără director

Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului a rămas fără director general. Consiliul de Administrație al societății nu a întrunit cvorumul necesar pentru prelungirea mandatului lui Gheorghe Bobar. Astfel, SNIMVJ a rămas fără director, iar ministrul Economiei, Virgil Popescu a fost înștiințat despre situație.

Consiliul de Administrație al SNIMVJ este constituit din cinci membrii. Unul și-a dat demisia în urmă cu două luni, iar altul nu a putut fi contactat pentru a participa la ședință. Cel de-al treilea membru este chiar directorul general. Astfel, ședința nu a putut fi constiuită, directorul neavând drept de vot, pentru că proiectul privind prelungirea mandatului îl viza în mod direct.

 

Colaborator