Șoferi prinși la volan sub influența alcoolului sau fără permis de conducere

În data de 31 octombrie 2021, ora 20:54, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Șoimuș, au oprit pentru control, un autoturism ce se deplasa pe D.C. 23, condus de un tânăr în  vârstă de 29 de ani, din comuna Băița, care, în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat  o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența  alcoolului sau a altor substanțe interzise.

În data de 30 octombrie 2021, ora 10:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din municipiul Orăștie,  în timp ce conducea un autoturism pe strada Grădiștei din municipiul Orăștie, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.  

În data de 30 octombrie 2021, ora 22:30, polițiștii rutieri din cadrul  Poliției Municipiului Orăștie, au depistat în trafic, pe strada Piața Libertății din municipiul Orăștie, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Beriu, care, în urma controlului, acesta emana halenă alcoolică. La solicitarea polițiștilor, conducătorul auto, a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât și recoltarea de probe biologie.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare probe biologice.

În data de 30 octombrie 2021, ora 22:10, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Orăștie, au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Orăștie, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii din municipiul Orăștie, fără a poseda permis de conducere.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.  

În data de 30 octombrie 2021, ora 15:18, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Petroșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Maleia din municipiul Petroșani, a lovit un alt autoturism ce se afla oprit într-o parcare  pe DJ 709 F din masivul Parâng.

În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto,  a rezultat o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența  alcoolului sau a altor substanțe interzise.

În data de 31 octombrie 2021, ora 20:54, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Șoimuș, au oprit pentru control, un autoturism ce se deplasa pe D.C. 23, condus de un tânăr în  vârstă de 29 de ani, din comuna Băița, care, în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat  o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența  alcoolului sau a altor substanțe interzise.

 

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *