ACTUALITATECOMUNITATE

Șoferiță din Petroșani depistată la volan cu alcoolemie de 1,22 mg/l

La data de 6 mai 2026, în jurul orei 18:20, polițiștii Biroului Rutier Petroșani au depistat în trafic o femeie în vârstă de 30 de ani, din municipiul Petroșani, care conducea un autoturism pe strada Oituz.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, aceasta a fost condusă la unitatea medicală din Petroșani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

 

IPJ Hunedoara