SOLUȚII PENTRU CRIZA ENERGETICĂ. Ministrul Virgil Popescu pleacă în SUA pentru reactoare nucleare și import de hidrocarburi

Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunţat că va face o vizită în SUA, săptămâna viitoare, deoarece România doreşte să mai construiască două reactoare nucleare. Discuţiile vor viza acest aspect precum şi finalizarea procedurilor de finanţare pentru cele două reactoare nucleare, a mai spus liberalul. O altă temă abordată va fi legată de importul de hidrocarburi din Statele Unite.

„Investiţia de 14 milioane dolari face parte din prima parte a grantului pe care americanii îl pun la dispoziţie pentru faza de proiectare şi design. E suma anunţată de către preşedintele Biden. Venim şi noi cu 9 milioane a anunţat premierul. Industria vine cu încă 5 milioane şi acest pachet de aproape 30 milioane vorbim pentru finanţarea proiectului de design. Merg în Statele Unite nu numai pentru reactoarele modulare, merg inclusiv pentru reactoarele 3 şi 4 pentru că dorim să dublăm această capacitate de producţie nucleară de la 1.400 la 4.000 de megawati. Practic dorim să mai construim două reactoare nucleare şi merg în Statele Unite tocmai pentru a discuta acest lucru şi a finaliza procedurile de finanţare pentru reactoarele modulare şi, de ce nu, pentru importul de gaz, pentru hidrocarburi din SUA. Voi avea această deplasare săptămâna viitoare foarte importantă pentru România şi independenţa energetică a României”, a declarat Virgil Popescu, luni la Antena 3.

La finalul lunii iunie, preşedintele SUA Joe Biden care a spus că Statele Unite vor aloca 14 milioane de dolari pentru programul de reactoare modulare mici în România.

Guvernul SUA şi firma americană NuScale Power LLC vor aloca 14 milioane de dolari pentru implementarea în România a unei centrale cu reactoare modulare mici (SMR), prima de acest fel, investiţie menită să accelereze tranziţia către energie curată, să creeze mii de locuri de muncă şi să consolideze securitatea energetică europeană, respectând în acelaşi timp cele mai înalte standarde de siguranţă nucleară, securitate şi neproliferare, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

În luna noiembrie a anului trecut, preşedintele Joe Biden şi preşedintele Klaus Iohannis au anunţat planul de a construi o centrală cu reactoare modulare mici (SMR), prima de acest fel în România, în parteneriat cu US NuScale Power. Prin acest proiect este adusă cea mai recentă tehnologie nucleară civilă într-o parte critică a Europei.

Potrivit sursei citate, parteneriatul va aduce tehnologia SMR în România, poziţionând tehnologia SUA ca lider în cursa globală pentru implementarea SMR.

Acordul comercial va include o uzină NuScale cu 12 module, care va crea iniţial peste 6.000 de locuri de muncă în SUA şi România, cu potenţialul de a creşte la 30.000 de locuri de muncă în SUA şi România pe măsură ce proiectul creşte.

Implementarea tehnologiei SMR va contribui semnificativ la un sector energetic decarbonizat şi un viitor cu zero emisii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.