Start la Enduro Panorama 2019

Cea de-a XI-a ediţie a competiţiei Enduro Panorama se apropie de start. Aproape 400 de rideri sunt aşteptaţi la evenimentul hard enduro care transformă Ghelariul în capitala europeană a riderilor. 

Timp de patru zile, între 2 şi 5 mai, traseele din Ţinutul Pădurenilor vor fi luate cu asalt de endurişti.

„Avem trei clase de concurs, dar cei mai mulţi participanţi sunt înscrişi la clasa hobby, sunt oameni care vin pentru atmosfera de concurs şi pentru peisajul extraordinar din Munţii Poiana Ruscă. A plouat şi asta le va place atât concurenţilor pentru că se dau „pe ud”, dar şi nouă, organizatorilor. Chiar ne gândeam zilele trecute că, din cauza secetei din aprilie, era foarte mult praf, mult prea mult. Acum s-a rezolvat şi asta”, spune Paul Grecu, de la Moto Club Haita Deva. Tabăra de bază este la Pensiunea Panorama din Ghelari.

Startul se va da joi, 2 mai, de la ora 13, din apropierea Pensiunii Codru. Riderii vor avea de parcurs circa 50 de kilometri până pe la Govăjdie, după care se vor întoarce pentru finish în aceaşi zonă din care au pornit pe traseu. În restul zilelor de concurs, starul se dă la ora 9.

Vineri, participanţii au de străbătut 90 de kilometri, pe un traseu larg între Ghelari – Dăbâca – Hăşdău – Răchitova – Topliţa. Sâmbăta este cea mai frumoasă zi de concurs, dar şi cea mai grea. Sunt 100 de kilometri pe la Florese şi Lelese, iar iubitorii sporturilor extreme pot urmări evoluţia riderilor din mai multe puncte: „Sunt câteva coborâri noi pe piatră, care vor fi de-a dreptul spectaculoase, iar spectatorii nu trebuie decât să urmărească benzile de concurs care se văd din drum şi eventual să întrebe arbitri şi oamenii din staff. Să nu uităm de proba din Alun, cea din vechea carieră de marmură”, spune Paul Grecu.

 

De altfel, Enduro Panorama a ajuns cunoscută nu doar pentru pitorescul peisajelor care se deschid privirii de pe traseu, dar şi pentru că este singurul loc din lume unde enduriştii pot concura pe un perete de marmură. Duminică, riderii avea de înfruntat specialele din fosta carieră din Ghelari.

Festivitatea de premiere este programată de la ora 15,30. „Sunt anunţate grupuri mari, de zeci de oameni din Austria, Germania, Danemarca, Polonia şi Suedia. Este extrem de dificil să mai găseşti cazări pentru ei. Şi-au anunţat venirea şi campionii de anii trecuţi care vin să-şi apere titlurile, dar şi Jozsa Nobert- Levente care a obţinut recent o performanţă extraordinară pentru România. „Norbi” a terminat pe locul 4 în Campionatul Mondial SuperEnduro 2019, cea mai bună clasare all-time pentru un pilot român”, spune Felix Predescu din echipa de organizare.

Competiţia din Ţinutul Pădurenilor este considerată de cei din Federaţia Română de Motociclism una dintre cele mai spectaculoase şi bine organizate curse din România. Este programată ca a II-a etapă din Campionatul Naţional de Hard Enduro.

 

Laura OANĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *