Sute de mii de doze cu vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson vor sosi în țară

CNCAV anunţă că 792.000 doze de vaccin Janssen vor ajunge, miercuri, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Potrivit CNCAV, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.  

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.  

„Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, a transmis CNCAV:  

Până în prezent, 2.098.900 de doze Janssen au fost recepţionate, iar 1.237.488 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei. 

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei. 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *