Tabere gratuite pentru elevi, organizate în cadrul proiectului Junior Ranger

Reprezentanții Parcului Național Retezat anunță faptul că au început înscrierile pentru cele două tabere gratuite. Este vorba despre Junior Ranger în Parcul Național Retezat și Junior Ranger în Parcul Natural Lunca Mureșului. La aceste tabere, care vor ține cinci zile, pot participa gratuit elevi cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani. Acestea sunt realizate în cadrul proiectului Junior Ranger și sunt adresate elevilor din comunitățile limitrofe celor două arii naturale protejate .

”Se dă startul la înscrieri pentru Taberele gratuite Junior Ranger în Parcul Național Retezat și Junior Ranger în Parcul Natural Lunca Mureșului. Cele două tabere realizate în cadrul proiectului Junior Ranger și la munte și la luncă sunt adresate elevilor din comunitățile limitrofe celor două arii naturale protejate (Parcul Național Retezat și Parcul Natural Lunca Mureșului) cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani care vor participa gratuit timp de 5 zile într-o tabără de Junior Ranger. Vor fi selectați câte 15 elevi în fiecare tabără, în urma selecției participanților la concursul cu tema „Natura din jurul nostru”. IMPORTANT! Înscrierile la concursul „Natura din jurul nostru” se derulează în perioada 25 Mai – 10 Iunie se fac conform Regulamentului public pe paginile media ale beneficiarului pe website-ul https://www.ranger.ro/ și al partenerilor  https://retezat.ro/, https://luncamuresului.ro/. Asociația Rangerilor din România în parteneriat cu R.N.P. ROMSILVA – Administrația Parcului Național Retezat R.A. și R.N.P. Romsilva – Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului R.A. derulează în perioada Mai – Octombrie 2023 proiectul Junior Ranger și la munte și la luncă, finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România prin programul Spații Verzi, componenta Arii Naturale Protejate. IMPORTANT! Costurile legate de organizarea taberelor vor fi acoperite integral de către organizatori, incluzând cazarea, masa şi activităţile conexe desfăşurate în timpul taberelor. Transportul la locația desfășurării taberei se va face cu trenul, ținând cont de importanța și beneficiile transportului ecologic. Trenul este un mijloc de transport cu emisii mai reduse comparativ cu automobilele, promovând astfel un stil de viață mai durabil și respectuos față de mediu”, arată reprezentanții Parcului Național Retezat.

Cu ocazia celor 5 zile în tabără, participanții vor avea ocazia să petreacă timp în aer liber, să înveţe despre natură și rolul ariilor protejate prin intermediul jocurilor, să exploreze şi să experimenteze rolul de Ranger în ariile protejate, pentru a înţelege mai bine cum anume putem proteja natura. În cadrul taberelor vor fi organizate excursii în aria protejată, competiţii pe echipe, plimbări cu bicicleta, canoe sau tiroliană în funcţie de specificul fiecărei arii protejate. Proiectul Junior Ranger și la munte și la luncă este derulat de către Asociația Rangerilor din România și este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România prin programul Spații Verzi, componenta Arii Naturale Protejate.

 

Monika BACIU

Foto: facebook Parcul Național Retezat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *