Atenție cui deschideți ușa! Cum și-au riscat libertatea doi tineri din Hunedoara

În data de 20 noiembrie 2022, în jurul orei 14:30, la sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-a prezentat un bărbat în vârstă de 62 de ani, care a reclamat faptul că, în cursul dimineții, în jurul orei 09:00, la ușa locuinței sale,  din municipiul Hunedoara, s-a prezentat o tânără care l-a întrebat dacă „o servește cu o cafea”.

Persoana vătămată a refuzat-o, iar în momentul în care a încercat să închidă ușa locuinței, un bărbat necunoscut a împins ușa, a intrat în holul locuinței și l-a bruscat pe proprietarul locuinţei, după care a intrat într-o cameră, de unde a luat un telefon mobil.

Totodată, tânăra a pătruns în locuință fără drept și a luat un tub de spray-deodorant şi un pachet de țigări.

În acest caz, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiuni de tâlhărie calificată, iar în urma activităților investigative au identificat un tânăr în vârstă de 28 de ani (persoană aflată deja sub măsura preventivă a controlului judiciar într-o altă cauză penală, în care este bănuit de comiterea mai multor furturi din autoturisme) şi o tânără în vârstă de 18 ani, ambii din municipiul Hunedoara.

Tânărul a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Hunedoara, care au emis, pe numele acestuia, mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, în timp ce faţă de tânără, poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, aceasta fiind depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *