Teatru în aer liber la Petroșani

Actorii Teatrului Dramatic ID Sîrbu din Petroșani revin în fața publicului. Chiar dacă încă sălile de teatru nu s-au redeschis, actorii de la Petroșani vin cu o inițiativă inedită. Vor juca în aer liber.

Astfel, în perioada următoare, actorii teatrului din Petroșani vor susține o serie de spectacole în aer liber, în zona laterală a clădirii Teatrului din Centrul Civic al municipiului Petroșani. Potrivit reprezentanților teatrului, zona va fi amenajată corespunzător ținând cont de reglementările în vigoare privind măsurile de distanțare socială, pentru a permite accesul limitat al publicului în  zona de desfășurare a reprezentațiilor teatrale.

Primul spectacol în aer liber va avea loc sâmbătă 20 iunie, începând cu ora 19:00, atunci când actorii vor pune în scenă “Operele complete ale lui William Shakespeare”, o adaptare după W. Shakespeare de Petre Bokor, în regia artistică și scenografia lui Adrian Andone.

Prețul unui bilet este de 10 lei. Pensionarii, elevii și studenții beneficiază de reducere.

Duminică, 21 iunie, este ziua dedicată pentru cei mici, care vor putea urmări spectacolul „Muzicanții din Bremen” după o poveste de Frații Grimm, în regia Nicoletei Dănilă. Prețul unui bilet este de 5 lei pentru copii și de 8 lei pentru adulții însoțitori.

 

 

Colaborator

FOTO: destepti.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *