Tehnologie în educație pentru elevii din Uricani

Un proiect educațional se derulează în unitățile de învățământ primare și gimnaziale din Uricani. Localitatea este singura din Valea Jiului unde cursurile au fost reluate la normal. Proiectul Tehnologia în Educație este finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow și beneficiază de sprijinul Primăriei Uricani.

Proiectul Tehnologia în educație urmărește conștientizarea în vremurile actuale a importanței folosirii tehnologiei în educație în rândul a 400 de elevi de școală primară și gimnazială din Orașul Uricani. Toate atelierele vor fi adaptate astfel încât interacțiunea și contactul social sa fie limitate, respectând toate normele de distanțare fizică, prevăzute de actualele prevederi legale.

În cadrul proiectului Tehnologia în educație elevii din clasele primare și gimnaziale din Orașul Uricani vor beneficia de ateliere non-formale susținute gratuit de reprezentanții EVO. Acestea se vor derula la toate școlile din oraș, în săptămâna 15- 19 februarie 2021.

Inițiatorul proiectului este Asociația pentru Educație EVO, o organizatie neguvernamentală creată din dragoste pentru copii și din convingerea că educația le poate schimba în bine viitorul , scopul acesteia fiind acela de a ajuta copiii aflați în dificultate din zone defavorizate. Echipa de implementare este formată din cadre didactice, formatori sau voluntari în programe educative.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *