Teodorovici vrea limitarea dreptului de a lucra în UE la maximum 5 ani

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus, marţi, în cadrul unei dezbateri în Parlament, că doreşte limitarea la 5 ani a dreptului de a lucra într-o ţară membră a Uniunii Europene (UE), în contextul în care angajaţii plecaţi din România, la muncă în Germania, nu se mai întorc ”în veci”.  Ca urmare a acestei afirmaţii, Partidul Naţional Liberal (PNL) a anunţat, marţi, că solicită premierului Viorica Dăncilă să-l demită pe ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. De asemenea, Blocul Naţional Sindical (BNS) a transmis că discursul ministrului Eugen Teodorovici ”este anti-european” şi încalcă indiscutabil teze din Tratatul privind funcţionarea Uniuni Europene. 

El a precizat că trebuie să existe un permis de muncă în acelaşi timp, în toate statele membre UE, astfel ca angajaţii să fie obligaţi să migreze.

”Deci limitarea dreptului de a lucra. În ce sens? Că iar o să văd ştiri că Teodorovici vrea să reformeze Europa. Nu domnule, permisul de muncă să fie acelaşi, ca şi timp, în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Că aşa, dacă ajunge în Germania şi primeşte drept de muncă, nu o să se mai întoarcă în veci în Croaţia, România, de unde a plecat. Trebuie să fie discutată o astfel de măsură. Maximum 5 ani şi la revedere, te duci în altă ţară şi îţi cauţi loc de muncă”, a explicat Teodorovici, potrivit unei înregistrări audio difuzate de Hotnews.

Teodorovici a mai spus că această măsură este necesară, în contextul în care există diferenţe mari între ţările din Vestul şi Estul continentului şi nu există o coeziune socială reală la nivel european.

“Eu am ridicat problema asta şi la nivelul colegilor mei, miniştri de finanţe din Europa. Poate e mai restrictivă sau de altă factură această măsură, dar asta este. Trebuie să învăţăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup. Trebuie să existe cu adevărat, la nivel european, o coeziune socială. Nu întăreşti partea de Vest şi laşi restul Europei în afară, din fel de fel de condiţii”, a spus ministrul Finanţelor.

Ulterior, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a scris, marţi seară, pe Facebook, că nu a pus niciodată în discuţie şi nici nu va pune libertăţile fundamentale pe care se bazează Uniunea Europeană, printre care libera circulaţie. Teodorovici susţine că declaraţia sa referitoare la dreptul de a munci în Uniunea Europeană viza necesitatea de a standardiza procedurile, astfel încât să fie apărate şi promovate interesele românilor şi ale companiilor, iar accesul să se facă în mod egal.

”Aceste declaraţii au fost făcute în contextul în care România se confruntă cu o criză acută de forţă de muncă, intenţia mea fiind aceea de a propune soluţii care să vină în sprijinul nostru al tuturor, atât din punct de vedere economic cât şi social. NU am pus, NU pun şi nici NU voi pune vreodată în discuţie cele patru libertăţi fundamentale pe care se bazează Uniunea Europeană: libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor. Dar dacă o problemă nu este discutată la nivel european, toate celelalte state membre consideră că lucrurile sunt perfecte. Astfel, din România au plecat sute de mii de tineri către alte state, efectele fiind oportunităţi de dezvoltare diminuate, iar economia ţării noastre fiind afectată”, a scrie Teodorovici, marţi seară, pe Facebook.

Acesta susţine că declaraţiile lui au vizat necesitatea de a standardiza la nivel european legislaţia şi procedurile privind accesul pe piaţa muncii în statele europene, astfel încât existe condiţii egale de acces pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene.

”În niciun caz NU este vorba de o piedică sau de o limitare a accesului românilor în spaţiul european, ci mai degrabă dorinţa mea, aşa cum a fost întotdeauna, de a APĂRA şi PROMOVA interesele românilor şi ale companiilor româneşti”, a mai scris Teodorovici.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *