Tineri prinși cu droguri, la Deva și Hunedoara
La data de 07 septembrie 2024, în jurul orei 00:35, polițiștii Biroului Ordine Publică Deva au identificat, într-o parcare din municipiul Deva, 5 tineri cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani.
Ca urmare a efectuării controlului corporal, asupra unuia dintre tineri polițiștii au găsit, în pachetul de țigări pe care acesta îl avea în buzunarul pantalonilor, o bucată dintr-un comprimat de culoare verde, ce a fost ridicat în vederea continuării verificărilor.
Tot în data de 07 septembrie 2024, în jurul orei 02:25, polițiștii au depistat pe strada Chizid, din Hunedoara, doi tineri în vârstă de 24 și de 25 de ani, care se aflau lângă un autoturism aflat în staționare.
În urma efectuării controlului vehiculului, în interior, polițiștii au găsit un pachet de țigări în interiorul căruia se afla o folie de aluminiu de culoare argintie, care conținea o substanță vegetală de culoare verzuie.
Cei doi au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Hunedoara, iar substanța vegetală a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, cercetările urmând a fi continuate de polițiștii S.C.C.O. Hunedoara.
IPJ Hunedoara
Asa se face pe la noi, prindem consumatorii, nu furnizorii? Sa se faca ceva si cu furnizorii, sau ei platesc taxele la ANAF si totul ii ok?