Peste 9.000 de tineri medici admişi la concursul de Rezidenţiat îşi aleg locurile

Peste 9.000 de tineri medici care au obţinut la concursul de Rezidenţiat minim 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe ţară, aleg în aceste zile locurile/posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire, arată Ministerul Sănătăţii. Ministrul Nelu Tătaru a verificat, joi, modul de desfăşurare a procesului de repartiţie a candidaţilor care au optat pentru domeniul Medicină.

„Vin în faţa voastră cu aceleaşi emoţii pe care le-am avut acum mai bine de 20 de ani când mă aflam în ipostaza de a alege specialitatea. Urmează o perioadă frumoasă, în acealaşi timp şi grea pentru voi, dar care o să vă aducă mari satisfacţii profesionale. Felicit pe toţi cei care au reuşit să treacă acest concurs şi le urez succes”, le-a spus Nelu Tătaru tinerilor medici.
Ministrul Sănătăţii a evidenţiat responsabilitatea acestei generaţii de tineri medici care a ales prioritar specialităţile deficitare, de care este nevoie în sistem în situaţia actuală, respectiv ATI şi boli infecţioase. De asemenea, el a mulţumit conducerii centrelor universitare şi echipei MS care au reuşit să organizeze cu succes concursul din 15 noiembrie, dar şi procesul de după concurs în situaţia participării unui număr record de candidaţi, aproximativ 12.000, şi într-un context epidemiologic special şi dificil.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, timp de patru zile, până în 27 noiembrie, toţi candidaţii care au obţinut minim 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe ţară aleg locurile/posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire.
Ca în fiecare an, repartiţia se face prin teleconferinţă. Anul acesta, organizatorii au lansat o platformă informatică prin care se poate urmări tot procesul de repartiţie online, în timp real, de către candidaţi, astfel încât să se asigure distanţarea socială.
„Având în vedere numărul de candidaţi care au obţinut punctajul de promovare, anul acesta Ministerul Sănătăţii a decis majorarea cifrei de şcolarizare de la 7 061 la 9.116 pentru a da posibilitatea de a alege un loc sau un post în specialitate tuturor acestor candidaţi. Un număr 565 sunt locuri suplimentare sunt la domeniul medicină pentru specialităţile: anestezie şi terapie intensivă, boli infecţioase, epidemiologie, igienă, medicină de familie, medicină de laborator, medicină de urgenţă, medicină internă, pneumologie şi radiologie-imagistică medicală”, arată MS.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *