Toate drumurile au dus până la Șibot

În data de 09.04.2018, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Romos, cu privire la faptul că a constatat i-a fost sustras autoturismul. Tânărul le-a declarat polițiștilor că a parcat autoturismul respectiv în data de 08.04.2018, în jurul orei 20:00, în faţa locuinţei, însă nu l-a asigurat corespunzător, iar cheile maşinii se aflau în contact.

În cauză, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Orăștie au  întocmit dosar penal, iar în activităților întreprinse au reuşit, în scurt timp, identificarea prezumtivului autor al faptei.

Acesta este un minor în vârstă de 17 ani, din comune Romos, faţă de care poliţiştii vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

Autoturismul a fost identificat pe raza localității Șibot, din județul Alba, și restituit părții vătămate, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

 

 

Biroul de presă – IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *