Toceala, criteriul performanței în școala românească

De ani buni, în România este în desfășurare un fenomen amplu și grav, tocmai din cauza anvergurii sale. Știți care este cea mai mare fabrică de tonomate din țară? Este ŞCOALA. Aşa cum funcționează ea astăzi, şcoala românească sufocă cu metodă în tineri, creativitatea, spiritul critic, curiozitatea şi plăcerea studiului. Practic, în cel mai bun caz, lăsând la o parte excepțiile, un absolvent român de liceu sârguincios știe un singur lucru să facă bine. Știe să memoreze! Trecuți până la greață prin ciclul “predare-memorare-redare-uitare”, acești elevi devin asemenea unor tonomate care redau, după cum li se cere pe moment de la catedră, fluvii de materie. Da, dar nu și la matematică, ați putea spune. Din păcate şi aici e la fel. La ce bun să rezolvi la minut orice limită, derivată sau integrală, dacă nu știi ce rost au ele, la ce le poţi folosi în viaţa reală. Folosirea matematicii ca instrument de lucru în practică e limitată chiar şi pentru cei buni elevi la materia asta. Ei învață matematica așa cum un sportiv ar învăța tenis la perete. Chiar dacă excelează, de îndată ce iese pe un teren de tenis adevărat se dovedește imediat că e praf.

Înțeleg că nu se poate face şcoală fără să reții noțiuni, date sau concepte. Problema învățământului nostru e CÂT şi CE sunt puși să memoreze copiii noștri. Să fiu iertat, dar uitându-mă prin manualele de clasa a IX-a pe care le mai am în casă, ceea ce pot eu deduce este că autorii lor au vrut doar să facă pe deștepții pe spinarea unor elevi nevinovați. Manualele de gimnaziu au tematici şi abordări de liceu, iar cele de clasa a IX-a, mustesc într-un limbaj universitar avansat. Sunt descurajante chiar şi pentru un adult. Scrise ca pentru savanți, manualele școlii românești fac din studiu coșmarul tinereții copiilor noștri. Ca să nu mai pomenim de întrebările absolut cretine din alte manuale, întrebări care devin de multe ori teme de casă. De exemplu, care sunt țările cucerite de Napoleon? Dacă eşti în clasa a IV-a îţi va fi greu să nu spui Italia şi Germania, deşi la data marilor cuceriri napoleoniene, vorbim doar de episcopii, comitate sau principate. Țările au apărut mai târziu.

Ei, imaginaţi-vă acum că tot balastul acesta de cunoştinţe puse în această formă neinteligibilă e turnat în creierele pasive ale elevilor. Şcoala ar trebui măcar să-i sugereze, dacă nu să-i arate efectiv copilului, că orice cunoaştere, în orice domeniu, este o aventură a minţii şi că miza învăţării nu e acumularea sterilă a detaliilor, ci dezvoltarea capacităţii de a problematiza, de a crea soluţii, de a critica, de a rezolva o chestiune în baza celor învăţate. Învăţătura dobândită în şcoala românească nu devine niciodată unealtă în proiecte practice. Din contră, cu o furie din ce în ce mai mare, sistemului românesc de învățământ preuniversitar cultivă ideea de MULTĂ TOCEALĂ ca o condiţie a calităţii. Şi aşa elevi şi dascăli, gâfâie în ritmuri de predare absurde, suferă indigestii mentale datorită supraalimentării cu informaţii, inflaţie de teste şi plan “cincinal” de note în catalog. Pur şi simplu, la clasă se lucrează ca la bandă. Rezultatele sunt catastrofale: avem o masă enormă de elevi, spre 75 la sută,  care “s-au predat”, sunt rupţi de orice materie şi înțelegere, trec prin şcoală inerțial şi sunt trecuţi clasa doar pentru că şi ocupanţii cancelariilor au nevoie de pâine şi anul viitor.

Aşa se face că toate emfazele de genul “societatea cunoaşterii”, “bazată pe competenţă”, “prioritatea educaţiei” sunt simple făcături retorice, de un cinism aproape electoral. În realitate, ŞCOALA românească, intrată într-o rutină degradantă, a devenit o uzină care fabrică pe stoc un produs de calitate submediocră sau pur şi simplu fără nicio calitate. Învăţământul românesc suferă de toate bolile insolvenţei profesionale şi în lupta lui pentru supravieţuire nu mai este interesat de ceea ce produce. Şi nu are cum să fie altfel, pentru că ŞCOALA românească nu poate scăpa tiparului general al societăţii. Adică, acela în care penuria de responsabilitate face ca un urs lovit de mașină să fie lăsat să agonizeze ore întregi pe una din șoselele patriei.

 

Adrian SĂLĂGEAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.