Tot mai mulţi români aleg asigurările de viaţă

Volumul primelor brute subscrise pentru segmentul asigurărilor de viaţă a înregistrat o creştere de 11,6% în primul trimestru al anului, faţă de trimestrul I din 2020, depăşind nivelul de 688 milioane lei, a anunţat marţi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

În primele trei luni ale acestui an, românii au ales protecţia oferită prin asigurările de viaţă, mai mult decât au făcut-o în fiecare dintre perioadele similare din ultimii 5 ani. Astfel, volumul primelor brute subscrise pentru acest segment a înregistrat o creştere de 11,6% faţă de trimestrul I din 2020, depăşind nivelul de 688 milioane lei. De altfel, aproape o treime dintre români şi-ar plasa disponibilităţile financiare în asigurările de viaţă, cu 6 puncte procentuale mai mult decât în 2020″, conform celei mai recente cercetări sociologice realizate de UNSAR împreună cu IRES.

Primele trei motive care i-ar determina pe românii care nu s-au asigurat încă să încheie o asigurare de viaţă le reprezintă veniturile mai mari (35%), o experienţă nefericită a unui cunoscut a cărui familie a fost afectată (31%) şi o informare mai bună despre beneficiile asigurărilor (27%).

Cu toate acestea, ponderea asigurărilor de viaţă în totalul sectorului de profil din România se află la un nivel modest comparativ cu celelalte state analizate ale Uniunii Europene. Dacă în România asigurările de viaţă reprezentau la nivelul anului 2020 circa 19% din piaţă, cu o medie în ţările din Europa Centrală şi de Est de peste 31%, în alte ţări din Europa procentul depăşeşte 50%, ceea ce indică în continuare potenţialul deosebit al pieţei locale, dar mai ales deficitul de protecţie a populaţiei din ţara noastră, potrivit UNSAR.
„Rolul fundamental al asigurărilor de viaţă este să ofere protecţie financiară, precum şi modalităţi de economisire pe termen lung. Dezvoltarea acestui sector ar putea susţine o societate echilibrată, mai puţin vulnerabilă din punct de vedere financiar”, a declarat Adrian Marin, preşedinte UNSAR.

Un acces mai bun al consumatorilor la instrumente de protecţie, economisire şi investire ar putea duce la consolidarea nivelului de responsabilizare şi la reducerea deficitului de protecţie.

“Perspectivele de dezvoltare a sectorului pot fi amplificate mai ales în contextul în care se introduc politici stimulatoare de consolidare a pieţei, precum deductibilităţi fiscale pentru asigurările de viaţă cu componentă exclusivă de protecţie”, a precizat Alexandru Ciuncan, director general al UNSAR.

Populaţia României continuă să fie extrem de vulnerabilă în faţa riscurilor, conform studiului „Asigurările de viaţă, instrument de protecţie pentru familie”, realizat pentru UNSAR de către un grup de experţi independenţi – ale cărui rezultate au fost deja date publicităţii.

Conform analizei, pentru multe familii din ţara noastră, producerea unui eveniment nedorit (accident, îmbolnăvire – ce se pot solda chiar şi cu un deces) ar duce la o scădere puternică a nivelului de trai. Astfel, asigurările de viaţă sunt o soluţie concretă şi uşor accesibilă pentru reducerea vulnerabilităţii familiilor şi a dezechilibrelor sociale, completând astfel protecţia oferită de sistemul public.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *