Transalpina rămâne deschisă la iarnă. Cu restricții

Transalpina, cea mai înaltă șosea din țară, va rămâne deschisă la iarnă. Vor exista, însă, câteva restricții. Prefectura Județului Alba și Prefectura Județului Vâlcea au anunțat că DN 67C, care străbate cele două județe, va fi deschisă traficului, pe tronsonul cuprins între Obârșia Lotrului și Curpăt.

Decizia a fost luată de cei doi prefecți, pentru a putea facilita accesul turiștilor către zonele montane din cele două județe. pentru acest lucru a fost semnat și un protocol între DRDP Cluj și DRDP Craiova în vederea menținerii sectorului de drum în condiții optime pentru desfășurarea traficului rutier.

Circulaţia va fi, totuşi, închisă pe perioada nopţii, între orele 18:00 – 08:00, stabilindu-se şi o restricţie de tonaj la maximum 7,5 to şi o viteză maximă de 30 km/h.

SDN Vâlcea va sigura desăpezirea pe o distanţă de 14 kilometri, iar SDN Alba pe o lungime de 4 kilometri. Va fi închis, în continuare, pe perioad aiernii tronsonul dintre Obârşia Lotrului (Vâlcea) şi Rânca (Gorj).

„S-a stabilit de fiecare DRDP că circulaţia va fi restricţionată, în funcţie de condiţiile meteorologice (ceaţă, ploi torenţiale, furtună, ninsori, etc.) şi ca urmare a unor fenomene cum sunt căderile de stânci şi ebulmentele pe sectorul de drum DN 67C km 61+160 – km 79+200.   – s-a stabilit de fiecare DRDP ca pe coduri galbene, portocalii şi roşii (viscol, ninsoare abundentă, etc) să nu se intervină, conform Reglementărilor tehnice “Ghid privind combaterea lunecuşului şi a înzăpezirii drumurilor publice” pct. 3.2.1, în cazul în care viteza vântului în timpul viscolului depăşeşte 30 km/h, iar zăpada spulberată se depune în urma utilajelor de deszăpezire, până la încetarea viscolului”, arată protocolul.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *