Transport de cherestea și tăieri ilegale de lemn

În data de 29.01.2021, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Vaţa de Jos au observat un autocamion cu remorcă oprit pe DN 74, în localitatea Mihăileni, datorită unor defecţiuni.

Jandarmii montani au oprit pentru a constata ce s-a întâmplat, dar în urma discuţiilor avute cu conducătorul autocamionului, a rezultat că acesta transportă material lemnos, cherestea tivită. Materialul lemnos nu era vizibil fără să se deschidă remorca.

Jandarmii montani au verificat documentele de transport a materialului lemnos şi încărcătura din autocamion. Având în vedere că exista suspiciunea că materialul lemnos transportat nu corespunde cu cantitatea înscrisă în avizul de însoțire, a fost solicitat sprijinul specialiștilor din cadrul Ocolului Silvic Brad.

În urma măsurătorilor efectuate de personalul silvic a rezultat o cantitate de 8 mc cherestea tivita peste cantitatea înscrisă în avizul de însoțire .

Jandarmii montani au sancţionat conducătorul autoturismului cu amendă contravenţională în valoare de 3.000 lei, în conformitate cu Legea nr. 171 din 16 iulie 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Materialul lemnos transportat peste cantitatea înscrisă în avizul de însoţire, cu o valoare estimată de 5.752 lei (fără TVA), a fost ridicat în vederea confiscării şi predat ocolului silvic.

În data de 31.01.2021, jandarmii montani au fost sesizați că două persoane transportă material lemnos în zona lizierii pădurii din localitatea Ruşor, comuna Pui.

Jandarmii montani împreună cu un pădurar s-au deplasat în zona indicată,  unde au găsit două persoane cu o camionetă și un atelaj hipo încărcate cu material lemnos.

Cele două persoane nu au putut prezenta documentele de transport şi nici documente referitoare la provenienţa acestuia. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că materialul lemnos fusese tăiat ilegal, de pe o proprietate care nu le aparţinea făptuitorilor.

Jandarmii montani au întocmit în cauză acte de constatare pentru furt de material lemnos şi tăiere ilegală de material lemnos, care vor fi înaintate pentru continuarea cercetărilor Poliţiei oraşului Haţeg.

Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi predat Ocolului Silvic Pui.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *