Transport public gratuit, la Timișoara, cu ocazia deschiderii programului Capitală Europeană a Culturii

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că transportul public va fi gratuit în oraş, în acest weekend, când are loc deschiderea programului Capitală Europeană a Culturii. În plus, mijloacele de transport în comun vor avea program prelungit. La Timişoara sunt aşteptaţi peste 16.000 de spectatori.

„În weekend, transportul public va fi gratuit. Este weekend-ul deschiderii Capitalei Culturale şi avem peste 130 de evenimente în 32 de locaţii. Va fi mai uşor de ajuns cu transportul public, dintr-o parte în alta. Vineri îi invit pe cei care vin la spectacolul de deschidere din Piaţa Unirii, de la ora 19:00, să folosească transportul public local, pentru a evita blocajele în trafic. Aşteptăm peste 16.000 de spectatori doar la spectacolul din Piaţa Unirii”, a anunţat, miercuri, Dominic Fritz.
Potrivit edilului, tramvaiele, autobuzele şi troleibuzele vor circula până la ora 1 noaptea, pe toate liniile şi vor fi suplimentate vehicule pentru fluxul de oameni de vineri seara. De asemenea, sâmbătă şi duminică, va fi suplimentat numărul de vehicule de transport în comun pe tot parcursul zilei.
Deschiderea programului Capitală Europeană a Culturii va avea loc în perioada 17-19 februarie, la Timişoara.
news.ro
sursa foto: Primăria Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *