Transportatorii cer Guvernului menţinerea legislaţiei actuale RCA pentru a evita creşterea tarifelor

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunţat, miercuri, că cere Guvernului menţinerea legislaţiei actuale RCA, în caz contrar tarifele putând creşte de peste 5 ori, iar transportatorii rutieri ar demara din nou proteste naţionale.

”Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită sprijinul Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Transporturilor pentru menţinerea legislaţiei actuale privind asigurarea de răspundere civilă auto (RCA), respectiv legea 137/2017 şi norma ASF 20/2017, în caz contrar tarifele asigurărilor RCA vor creşte de peste 5 ori, iar transportatorii rutieri vor demara din nou proteste naţionale”, se arată în comunicat.

Comisia Europeană (CE), la cererea companiilor de asigurări, susţine că normele naţionale actuale din România privind asigurarea RCA contravin Directivei Solvabilitate II, fapt semnalat printr-o scrisoare trimisă autorităţilor române în luna iulie 2018, fără a fi pusă la dispoziţia tuturor părţilor interesate, deşi a fost solicitată în repetate rânduri.

”În aceste condiţii, UNTRR a iniţiat o acţiune juridică la Curtea Europeană de Justiţie împotriva Comisiei Europene, după ce instituţia europeană a refuzat să desecretizeze scrisoarea transmisă autorităţilor române, deşi modificarea legislaţiei RCA are un impact financiar uriaş pentru posesorii celor 8 milioane de vehicule înmatriculate în România”, se arată în comunicat.

Transportatorii se opun ferm modificării legii în sensul eliminării tarifului de referinţă şi a limitei de 25% a cheltuielilor administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare, incluse în tariful de primă.

”Reamintim că înainte de plafonarea tarifelor RCA şi de intrarea în vigoare a actualei legislaţii, unii asigurători aveau cheltuieli administrative uriaşe, de până la 80%, în condiţiile în care acestea includeau cheltuielile aferente tuturor liniilor de business, această practică diminuând baza de impozitare şi motivând tarifele uriaşe”, se arată în comunicat.

UNTRR a reamintit că asigurătorii nu au putut justifica clar majorarea tarifelor de bază RCA de la 700 euro în 2013 la 5.000 de euro în 2016.

”Pe baza formulei pe care companiile de asigurări declarau că o folosesc pentru a calcula prima de asigurare pentru segmentul autovehiculelor comerciale mai mari de 16 tone destinate transportului de mărfuri şi pentru autovehiculele cu mai mult de 18 locuri pe scaune destinate transportului de pasageri, ţinând seama de datele publice privind frecvenţa daunelor şi valoarea medie a daunelor pentru fiecare segment de autovehicule comerciale, rezultatele indicau o primă de maximum 1.000 – 1.100 euro per vehicul timp de 12 luni”, se arată în comunicat.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *